18.09.2024
Lenuța Burghilă, în febra pregătirilor pentru iarnă! Ce legume a pus la murat interpreta: „Un gospodar adevărat, neapărat trebuie să le aibă în beci” - VIDEO

Reporterul Pro TV, Mădălina Sorocovschi, a mers la Lenuța Burghilă acasă și au făcut murături împreună. Ce legume a pus la murat interpreta, dar și cine o ajută în gospodărie, află dintr-un reportaj marca O Seară Perfectă. 

De când s-a mutat la casă nouă, interpreta își poate alege legumele chiar din grădina proprie, iar după ce le-a cules, Lenuța Burghilă le-a pregătit pentru murat. „Astăzi mi-am dorit să facem niște murături, eu mai puțin le mănânc iarna, mai mult soțul, dar mai avem și oaspeți. Un gospodar adevărat neapărat trebuie să le aibă în beci pentru că, atunci când ninge, stai la un cămin, mai pregătești niște bucate gustoase, apoi aduci niște murături. Îmi place să conservez legume din grădina mea pentru că, sunt ecologice și foarte gustoase. Soțul meu se ocupă de ele, eu doar gătesc și mă ocup de flori”, a explicat interpreta.

La 29 de ani, însărcinată în ultimul trimestru, i s-a spus că are cancer în stadiul 4: „Mi-au mai dat șase luni de trăit” - FOTO/VIDEO

„Am cules din grădină roșii și castraveți, după câteva zile se vor coace altele și vom face din nou câteva borcane. Neapărat folosim mărarul uscat, la fel din grădina noastră, pentru a da gust acestor mirodenii”, a continuat Burghilă.

Yoga aeriană cu Adriana Babin! Care sunt beneficiile acestui tip de sport - VIDEO

Pentru a da aromă și gust, a fost adăugat și usturoiul: „Mai punem aici și câțiva căței de usturoi. Când facem aceste murături, nu mai ținem un număr exact de câte boabe de piper negru punem sau câte frunze de dafin. Când e vorba de saramură, trebuie să fie totul echilibrat”.

Atunci când gătește, Lenuței îi reușește să învețe cuvintele cântecelor sau chiar să scrie ceva: „Atunci când gătesc, eu uneori mai și cânt, învăț cuvintele la cântece sau mă gândesc la ceva interesant și scriu. Mă strădui ca timpul meu să nu fie pierdut, dar să mai fac ceva”.

După ce au pus legumele în borcane și toate mirodeniile, Lenuța și Mădălina au adăugat saramura. „Mai adăugăm sare și apă, lăsăm 3 zile la soare să se mureze, iar apoi fierbem apa și o turnăm înapoi în borcane”, a notat Burghilă.

SURSĂ FOTO: Instagram/ lenutaburghila 

Articole din aceeasi categorie