11.06.2025
La un an de la prima încercare, Olga Țăpordei se află din nou într-o expediție spre cel mai înalt vârf din America de Nord: „Au fost avalanșe” - FOTO

Experta în personal branding, Olga Țăpordei, se află într-o expediție pe muntele McKinley (vârful Denali). Cu această ocazie, ea i-a scris un mesaj soțului său și i-a cerut să-l facă public.

La un an de la prima încercare, Olga Țăpordei se află din nou într-o expediție spre cel mai înalt vârf din America de Nord: „Au fost avalanșe” - FOTO

Bogdan Ghieș a notat că Olga Țăpordei se află deja de 8 zile în expediție pe Denali, cel mai înalt vârf muntos din America de Nord. „Mi-a scris acest mesaj din cort, la final de ziua a 8-a (sunt -11 ore față de Moldova), a rugat să-l dau mai departe, pentru toți cei care au întrebat de ea, care s-au gândit la ea”, a scris soțul Olgăi.

„Noroc Prieteni! Îmi zice Bogdan că întrebați de mine, cum sunt, ce fac, cum mă simt, de ce mi-e dor, etc. Mă găsiți cu bine, e ora 23:00 la noi, m-am băgat în sacul de dormit, îmbrăcată în scurtă și pantaloni de puf, nu din acei de la ski, din acei de escaladări la -40. Ce fac? Trăiesc una din cele mai frumoase experiențe din viața mea! Cum sunt? Ca o femeie, aproape de 40, mă doare spatele, dar nu, nu de la vârstă, de la faptul că 5 zile la rând car pe mine între 30-60 de kilograme, depends of the day or plans (cum zic americanii). Dar, nu mă jelui! Cum spune Bogdan, nu m-am dus la „zarabotcă” am ales să fiu aici și Denali m-a chemat anume așa. Sincer, nici până în ultimul moment, fiind în Alaska deja, nu credeam că americanii aceștia super-pedanți cu milioane de protocoale, mă vor lăsa. Dar, pasiunea de ceva… e cea care mișcă și oameni și tot! Seara mă simt obosită, mă deconectez de multe ori, neajungând la finalul jurnalului acelei zile. Dimineața - yuhuuu - parcă nici n-o fost nimic ieri. Pe parcursul zilei, plâng, minim de 2-3 ori, de fericire, ce frumoasă e lumea noastră și ce norocoasă sunt că sunt în acest loc, e o binecuvântare!”, a notat Țăpordei.

Dorin Galben și Violeta Scrișu vor fi nașii unui cuplu cunoscut de la noi! Despre cine este vorba - FOTO/VIDEO

Femeia de afaceri susține că trăiește într-o lume paralelă față de cea de acasă și că, datorită experienței pe care o are acolo, nu simte lipsa nimănui: „Dacă mi-e dor? Nu. Nu mi-e dor de nimeni și de nimic, îmi va fi dor cum voi ateriza pe pământ. Savurez la maxim ceea ce trăiesc aici în prezent! În munți eu trăiesc o viață paralelă. Da, așa se poate întâmpla. Cu alți oameni, alte griji, altă rutină și alt scop. Oameni, care sunt îmbrăcați toți la fel, au aceleași „case”, aceeași mâncare și discuțiile sunt altele, departe de lumea de acasă. Toți împărtășim aceeași pasiune și niciodată nu știi cu cine vorbești, cu Prințul de Bahrain sau expert în brand personal, pentru că asta nu are nicio importanță aici. Ceea ce trăiesc în munți e mai presus de orice cuvinte care există. Asta se simte și se trăiește! Asta e dragoste necondiționată, care nu depinde de vreme, dispoziție sau altceva. Când mă pomenesc aici, parcă mă teleportez! Noroc de device-ul de la Garmin, care a fost luat cu scopuri de siguranță, dar care are wow câte chestii faine și mă ține conectat cu cei mai iubiți dintre pământeni. Valeriu și echipa Garmin, pentru asta un mulțumesc aparte! Oamenii trebuie să cunoască - neapărat voi povesti despre descoperirea acestei expediții”.

„Bogdan, îmi transmite gândurile voastre calde și mie, mi-i foarte plăcut. Știu și de Ana, și de Marina și de Elena! Mie, mi-e foarte plăcut și cald! Să vi se întoarcă înzecit toate cuvintele și gândurile bune! Eu chiar vă rog, scrieți! Eu voi citi tot”, a continuat Țăpordei.

Michelle-Mihaela Nicolaev va reprezenta Republica Moldova la concursul Beauty of the World 2025 - FOTO

Atunci când a scris mesajul, Olga se afla în Tabăra 3 și urma să urce spre Tabăra 4, însă o avalanșă semnalată în zonă a creat incertitudine. Ea nu știe ce va urma... „Momentan, sunt în Camp 3. Petrec aici a doua noapte. Astăzi am fost să duc o parte din greutăți foarte aproape de Camp 4, am trecut de „Windy Corner” cu un pic de frică dar, cu wow ce priveliști. Tot ce e mai frumos, e dincolo de frică. Mâine era după plan să mă mut în Camp 4, dar două minute în urmă s-a pornit agitație în camp - am scos capul din cort: în Camp 4 și High Camp, au fost avalanșe, cer ajutor. Nuștiu cât de veridică e această informație, voi de acolo, probabil mai bine știți deja. Sper să fie bine. Așa că, nu mai știu ce planuri am mâine. Știu că deja e victorie, că am ajuns până aici. Mă scuzați că e cam lung. Să mai scriu? Vă cuprind și vă iubesc!”.

„În poza Olga deasupra la Motorcycle Hill, la coborâre din Camp 4 (14200ft, 4330m) spre Camp 3 (11200ft, 3350m) după ce a ridicat o parte din echipament”, a completat Bogdan. 

Amintim că, în urmă cu un an, Țăpordei a mai încercat o dată să escaladeze cel mai înalt vârf din America de Nord, însă nu i-a reușit. Află detalii aici!

Olga Țăpordei este prima femeie din Republica Moldova care a cucerit muntele Everest. De asemenea, este expertă în personal branding, având și o comunitate de peste 116 mii de urmaritori pe Instagram.

Sursa Foto: Facebook, Instagram 

Articole din aceeasi categorie