Psihologul Lilia Dubița a explicat faptul că femeile și bărbații manifestă comportamente diferite atunci când ies dintr-o relație: „Bărbații, cel mai des atunci când ies dintr-o relație pleacă la alt cineva, iar femeile din contra, pleacă de la cineva. Aceasta este marea diferență dintre bărbați și femei, când totuși se decid să încheie o relație. Bărbatul pleacă atunci când apare o nouă relație în care el are impresia că poate primi mai mult decât în relația actuală”.

Scapă de constipație în mai puțin de o lună! Urmează sfaturile nutriționistei Elena Ozun - VIDEO
În contrast, femeile ajung să-și părăsească partenerul de viață doar atunci când se simt epuizate emoțional: „Atunci când femeia nu mai are putere să lupte, să se contrazică, să depună efort, atunci când sufletul e ars, atunci când „s-a umplut paharul” și ea nu mai vrea nimic... Ea nu mai iubește sau chiar nici nu mai urăște, ea pur și simplu nu simte nimic. Dacă un bărbat ignoră emoțiile femeiei sale, ignoră necesitățile ei, nu o aude. Dacă un bărbat crede că este necesar doar să câștige bani și asta reprezintă maximum din ce trebuie să facă pentru femeie, se înșală amarnic”.

Psihologul subliniază trei factori cruciali care pot conduce la arderea emoțională a femeilor într-o relație:
1. Nu o asculți și nu auzi ce are pe suflet
„Femeile vorbesc prea vag, dar tu ca bărbat pune mai multe întrebări și te asigur, ea o să îți spună clar ce are pe inimă și în gânduri”, a spus psihologul.
2. Nu vorbești cu ea, nu o susții
Lilia Dubița menționează: „În loc de critică și neîncredere, oferă susținere, ea crește alături de tine. Ea face multitasking pe care nu toți bărbații știu să le observe”.
3. Arată-i dragostea ta cu regularitate
„Prin gesturi mici, cum ar fi un buchețel de flori, un compliment sincer, o îmbrățișare, o surpriză plăcută”, a zis psihologul.
Lilia Dubița concluzionează că, deși bărbații și femeile au modalități diferite de a aborda și de a gestiona relațiile, această diversitate este: „Un lucru foarte frumos. Femeile învață să înțeleagă mai mult bărbații și tot mai mulți bărbați acceptă că fiecare femeie este o lume, un univers ce are nevoie să fie descoperit, iubit și protejat”.

Lilia Dubița este psiholog și psihoteraupet care se ocupă de psihoterapia personală și de cuplu.

SURSĂ FOTO: INSTAGRAM/liliadubita.psiholog