Irina Rimes a trecut printr-un mariaj eșuat și a rămas marcată de suferințele din dragoste. Artista s-a căsătorit la vârsta de 23 de ani, însă mariajul cu Andi Bănică a durat doar un an.

Fiind în cadrul podcastului cu Nata Albot, interpreta a venit cu dezvăluiri despre fosta relație.„A apărut prin presă că el m-ar fi înșelat cu o fată, că a făcut copii, că a făcut avort... Acestea sunt toate prostii, n-a existat nimic. Noi ne-am despărțit pur și simplu, pentru că eu m-am căsătorit prea devreme, am intrat într-o relație și m-am angajat într-o căsnicie prea devreme. Și poate, dacă asta schimbă situația, poate chiar e vina mea”, a declarat Irina Rimes.

Artista a explicat că nu a existat nicio dramă în spatele divorțului, iar relația lor nu a fost una cu obligații mari. „La noi nu a fost nimic rău, nu eram obligați, adică nu aveam nicio obligație unul față de altul decât acel act pe care l-am făcut. Noi n-am făcut nici cununia în biserică, n-am făcut nuntă, am făcut doar înscrierea la starea civilă”, a adăugat Irina.
Irina Rimes este o cântăreață și compozitoare din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în București. Din punctul de vedere a mai multor persoane, Irina este una dintre cele mai bune, talentate și muncitoare artiste care activează în prezent.


SURSA FOTO: GOOGLE