Recent, interpretul Ionel Istrati a publicat un colaj format din două fotografii care îl înfățișează alături de interpretă Ana Odobescu. Prima imagine a fost realizată în 2004, iar a doua este una recentă, surprinzându-i pe cei doi artiști la fel de apropiați.

Cei doi au demonstrat că prietenia lor a rezistat în timp și că legătura lor este una de lungă durată. În timp ce prima fotografie îi prezenta pe cei doi într-un moment mai timpuriu al carierelor lor, cea de-a doua imagine reflectă evoluția și succesul pe care l-au cunoscut de-a lungul anilor.
Astăzi, Ionel Istrati și Ana Odobescu sunt printre cei mai apreciați și iubiți interpreți din țară, iar prietenia lor a rămas la fel de autentică și puternică ca în primele zile.
Ionel Istrati este un cântăreț din Republica Moldova. S-a născut în 1990 la Chișinău, iar doi ani mai târziu s-a mutat cu familia în localitatea Țîbuleuca, Dubăsari (Transnistria). Istrati a absolvit gimnaziul și școala de muzică în pian și acordeon din Dubăsari. Din 2007 până în 2009 a studiat la Liceul de Știință și Tehnologie modernă din Chișinău, iar din 2009 și-a continuat studiile în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, la Facultatea de Afaceri și Management...
Printre piesele care l-au făcut cunoscut se numără: „Eu numai, numai”, „Te caut”, „Odinoko”, dar și „Wake Me Up”, în videoclipul căruia s-a filmat modelul de la noi, Xenia Deli.

Anna Odobescu este o interpretă originară din Republica Moldova. Aceasta a reprezentat Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2019 cu piesa „Stay” (piesă proprie). De asemenea, aceasta a câștigat selecția națională „O melodie pentru Europa” la 10 martie 2019.

SURSA FOTO: GOOGLE/INSTAGRAM