Vocea captivantă a rapperilor Kapushon și Valera Leovskii împreună cu Ian Raiburg completează prin emoție energia piesei și împreună aduc în prim-plan o combinație unică de elemente fresh pe beaturi dance.
Fiind întrebați de către Anișoara Loghin cum au ajuns la această componență, Kapushon a menționat: „S-a ajuns de la ideea că voiam să ne punem versurile noastre pe piesa asta legendară, ne gândeam la asta încă din pandemie. Iar acum când am ajuns să facem un album comun cu Valera, ne-am adus aminte toate ideile din trecut, astfel, am făcut un mic demo și i l-am trimis domnului Raiburg, am vorbit și a acceptat”.

Ian Raiburg a adăugat: „Am făcut cunoștință cu băieții prin telefon, mi-au zis de proiectul pe care îl au ei și eu le-am zis să-mi trimită măcar o idee ca să înțeleg despre ce e vorba. Eu pentru prima dată am intrat în acest gen de muzică, mi-a plăcut că acolo se leagă versurile, astfel, ne-am întâlnit și acum suntem aici”.

„Ce Seară Minunată”este una din cele mai cunoscute piese ale lui Ian Raiburg. Maestrul a mărturisit însă că foarte mulți interpreți cântă această melodie, dar nu îi cer acordul: „Cu părere de rău dintr-o parte, și cu părere de bine din altă parte. Băieții au fost primii care m-au întrebat și eu am acceptat. Cântecele mele se cântă peste tot, fără acordul meu, de multe ori am auzit cum că ce vă trebuie Raiburg când noi cântăm toate piesele lui. Dreptul de autor lucrează doar pe hârtie, în practică mai puțin”.
Fiind întrebați cum a fost pe platoul de filmre, maestrul a menționat: „Eu am tremurat, am avut foarte mari emoții. Dar să vă spun așa cum este, băieții când mi-au trimis, mie mi-a plăcut și de asta eu m-am întâlnit cu băieții și am făcut cunoștință”.

Kapushon a adăugat:„A fost ca întotdeauna, a fost și interesant și provocator. A fost lejer cu filmările din platou. Chiar dacă nu ne cunoșteam personal cu domnul Raiburg, a fost totul bine”.

Valera Leovskii și Kapushon au lansat și un CD care se numește „Maturi”. „Pe albumul acesta nu există nicio înjurătură și niciun cuvânt obscen”, a spus Kapushon, iar Valera a adăugat: „Până acum nimeni nu a lansat un album comun de rap, iar astfel, ideea lui Marin a fost una foarte bună. Este mult mai ușor să lucrezi în doi, iar noi fiind prieteni de mici copii, nu am întâmpinat nicio dificultate”.