08.10.2024
Franța - țara ei de suflet! De ce Natalia Gordienko a îndrăgit atât de mult acel loc: „Când aveam posibilitatea și trebuia să aleg unde să-mi nasc copilul...” - VIDEO

Natalia Gordienko are o legătură specială cu Franța. Ce evenimente profesionale, dar și personale o țin conectată pe interpretă de această țară, vezi în cadul unui interviu marca O Seară Perfectă. 

Pe lângă filmarea ultimului clip, Natalia a fost în vacanță pe Coasta de Azur, cu fiul ei, Cristian, iar în primăvară a participat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. 

„Prima mea legătură cu acest loc este dorința și un vis. Învățam la școală limba franceză și îmi amintesc, erau anchete între copii și era întrebarea: <<Care este orașul tău preferat?>>. Eu întotdeauna scriam Paris, cu toate că nu am fost niciodată acolo. Anume acest vibe franțuzesc mi-a plăcut. Cuiva îi place Spania, cuiva Italia. Pot spune că Franța este preferata mea”, a povestit Natalia Gordienko.

Andrew Rayel va deveni tătic! Cum a făcut marele anunț: „Gata pentru următorul capitol din viața noastră” - FOTO

O altă cauză ce o ține conectată pe interpretă de Franța este faptul că acolo l-a născut pe fiul ei.„Când aveam posibilitatea și trebuia să aleg unde să-mi nasc copilul, atunci am ales Franța. Din aceast motiv, pentru mine are semnificație importantă, emoții pozitive, fericire. Am foarte mulți prieteni acolo, cu copii, și deja este o tradiție când plecăm, să ne vedem cu toții, avem program cu diferite activități”, a continuat să explice interpreta. 

Încă un vis de-al Nataliei s-a împlinit în acest an, la fel, în Franța. „Visam să ajung la Cannes Festival, iar anul acesta, în februarie, am primit acreditarea oficială. Două săptămâni, am trăit un amalgam de emoții, de întâlniri, de evenimente și de relații noi pe care le-am creat pe parcurs. Dacă vorbim de plan profesional, după acest festival, deja avem propuneri interesante”.

Dieta lui Meghan Markle! Ducesa mănâncă sushi, prăjituri cu lămâie, iar preferatele sunt sucurile verzi

Acest festival oferă vizibilitate, dar în același timp, este unul care necesită multă creativitate. „Foarte mult îmi doream să iau câteva ținute și de la producătorii noștri autohtoni, am apelat la toți designerii, foarte mulți erau deschiși pentru a colabora”, a menționat interpreta. 

„Dacă ești o vedetă sau un artist, te cheamă în diferite showroom-uri și vor să te îmbrace în diferite rochii, totul este pe gratis, doar pentru a apărea pe covorul roșu în rochia lor”, a povestit Gordienko. 

În alegerea ținutelor pentru Festivalul de la Cannes a fost ajutată de către o stilistă. „Rochia galbenă pe care am purtat-o, este a unui designer libanez foarte vestit, iar bijuteriile sunt de la un designer francez. Împreună cu stilista cu care am lucrat eu, ne-am dus pe la diferite showroom-uri și am combinat”, a menționat invitata. 

SURSĂ FOTO: Instagram/ natalitsa

Articole din aceeasi categorie