După ce, în toamna anului 2024, Gabriel Nebunu s-a aflat în mijlocul unui scandal cu colegi de breaslă, devenind ținta unor comentarii cu subînțeles pe Facebook, pare clar că relațiile cu cei care l-au criticat nu sunt tocmai bune.
Totuși, deși nu are o relație prea bună cu Doina Sulac, se înțelege foarte bine cu sora acesteia, Ioana.
„M-am întâlnit cu Ioana Sulac la Chișinău, fata lui Nicolae Sulac, atât de cumsecade și educată! Evident, am avut despre ce vorbi... Avem 5 degete la mână și toate sunt diferite”, a scris Gabriel pe Instagram.
De asemenea, Gabi a postat o fotografie în care o îmbrățișează pe Ioana.

Află de unde a pornit conflictul între Gabriel Nebunu și Doina Sulac aici!
Gabriel Nebunu este un artist cunoscut și apreciat nu doar pentru talentul de a cânta, dar și pentru simțul umorului foarte dezvoltat. Paginile lui de socializare sunt sursa care le transmite și îi încarcă pe fani cu multă voie bun. Interpretul a absolvit ciclul de licență la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), iar acum este înscris la masterat.

Ioana Sulac este fiica cea mare a maestrului Nicolae Sulac, din căsătoria acestuia cu Ludmila Diacenco. În prezent, ea locuiește în Germania și scrie versuri pentru numeroși interpreți autohtoni.

Doina Sulac este o interpretă de muzică populară și compozitoare din Republica Moldova. Este fiica renumitului interpret basarabean, Nicolae Sulac. S-a căsătorit la 16 ani, fiind încă elevă de liceu. Tot atunci a născut-o pe Nicoleta, fetița ei. La scurt timp după casatorie, a divorțat de soțul ei, violonistul Ion Cipilencu. Nașul de botez al Doinei este dirijorul Nicolae Botgros, conducătorul Orchestrei Lăutarii.
La data de 7 octombrie 2022, interpreta s-a căsătorit cu Isidor Tanase. Cei doi au împreună un baiețel.

Sursa Foto: Instagram