Fiind în vacanță la munte, Daniela Andreev a postat un video pe rețelele de socializare, iar în descrierea acestuia a scris:„Tot un fel de mărțișor! Dacă te uiți pe geam, chiar e „autentic”, zic eu! Să aveți o primăvară minunată sau, cel puțin, așa cum v-o doriți”.
Prezentatoarea PRO TV susține că, deși primele două luni ale anului au trecut repede, ele au fost intense:„Iarna asta a trecut ca o clipă. Primele două luni din 2025 au trecut la fel de repede. Au fost, însă atât de intense”.

Totodată, Andreev este recunoscătoare pentru acest timp, întrucât a fost trăit la maxim, cu momente frumoase alături de cele mai dragi persoane: „Am adunat sute, dacă nu mii de momente, emoții și conștientizări… Lacrimi de bucurie și viceversa la fel au fost multe în acesta perioadă. M-am revăzut cu oameni mai mult decât dragi. Timpul ăsta, timp! Sunt recunoscătoare pentru fiecare zi. Hai! Să vină primăvara! Să împărțim iubire și să ne rugăm de pace”.

Daniela Andreev venit pentru prima dată la PRO TV, acum șase ani, iar de atunci redacția știrilor a devenit a doua ei casă. La început era redactor la site, iar apoi a trecut la munca în teren, cea care i-a plăcut dintotdeauna. Din toamna anului 2022 este prezentatoare a știrilor PRO TV.


SURSA FOTO/VIDEO: PRO TV CHIȘINĂU; INSTAGRAM/andreevdaniela