Agitația sărbătorilor de iarnă poate aduce bucurie și plăcere, dar la unele persoane, poate genera stres și o stare de anxietate. „Anume în această perioadă este mai pronunțată, pentru că sunt mai multe circumstanțe care pun presiune asupra noastră. Ce ține de pregătirea de sărbători, există stresul că avem multe lucruri de făcut, într-o perioadă scurtă de timp. În afară de asta, avem foarte mari așteptări legate de noi și față de această sărbătoare: să fie sărbătoarea perfectă, să avem de toate pe masă, casa să fie în curățenie, cadourile să mulțumească pe toată lumea. Pe de altă parte, avem așteptări legate de noul anul care vine, ce ne aduce”, a spus Veronica Mihalache, psihoterapeut.
Anxietatea presupune o frică de incertitudine, de schimbare și de ceea ce ne rezervă viitorul. „Când suntem în prag de un an nou, ne gândim și cum a trecut acel vechi, dacă am realizat obiectivele pe care le-am pus la început de an, dacă avem regrete sau dacă au fost niște oportunități pe care le-am pierdut; toate aceste emoții uneori ne copleșesc și asta se transformă în stări de stres, anxietate, neliniște, care putem să le resimțim la nivel de corp. Putem să avem o stare de oboseală, palpitații „greu pe suflet”, insomnii sau tulburări de somn. În afară de asta, sunt gândurile recurente, negative, legate de viitor, am să fac sau nu față, ce mă așteaptă”, a menționat Mihalache.
Mai vulnerabile se consideră persoanele care au o fire anxioasă sau cele care au prea mari așteptări și și pun o mare presiune asupra propriei persoane. „Ar putea să fie și o altă categorie, persoanele care după părerea lor, nu se încadrează într-o anumită normalitate socială. Persoanele sunt singure și văd că în jurul lor toată lumea sărbătorește în cercul prietenilor sau în sânul familiei, și simt că ceva nu este în regulă cu ei. Pot să fie persoanele care se compară prea tare cu cei din jurul lor”, a notat psihoterapeutul.
De obicei, aceste persoane se simt inferioare, comparându-se cu imaginele pe care le văd pe rețelele de socializare. Stresul legat de sărbători poate fi redus urmând câteva recomandări utile: „Ar fi bine să nu punem prea mare presiune pe aceste zile de sărbătoare, dar să ne învățăm să trăim, poate chiar în mod obișnuit aceste sărbători. Să rămânem într-o anumită rutină, să continuăm să facem sport, să îngrijim de noi, să citim o carte. Trebuie să înțeleg lucrurile pe care le pot controla și pe care nu pot să le controlez. Ce ține de lucrurile pe care le pot controla, atunci îmi organizez o rutină sau îmi fac un plan de acțiune. Iar, ce ține de lucrurile pe care nu le pot controla, pur și simplu trebuie să le accept, nu pot controla traficul terifiant, că afară ninge sau plouă, asta nu depinde de mine, sunt lucruri care sunt în afara puterii mele”.
Un lucru important este organizarea eficientă a timpului. „Faceți cumpărăturile din timp, faceți regulă în casă din timp, procurați cadourile din timp, nu uitați să delegați anumite sarcini membrilor familiei, prietenilor, nu vă puneți prea multe pe umerii voștri, că puteți să nu rezistați”, a spus Veronica Mihalache, psihoterapeut.
Zodiile care nu se panichează atunci când lucrurile scapă de sub control
Un alt aspect este să avem așteptări realiste și să nu cerem imposibilul de la noi înșine: „Să mă învăț să pun obiective realiste, pe care să le detalizez, chiar poate să fac și un plan. Și nu în ultimul rând, să acordez cumva obiectivele cu valorile mele interioare, nu cu ceea ce este în trend sau cu ceea ce cer alții de la mine”.
Pentru persoanele singure, specialistul are următoarele recomandări: „Dacă persoanei îi este bine să fie singură, este introvertă și ea alege să petreacă într-un cerc restrâns, sau chiar singur, cu pisicile sau cu o carte, și este bine cu asta, să nu se orienteze la cum ar fi bine sau cum este primit în societate. Pe când, dacă sunt persoane singure și ar fi vrut să nu fie singure, să prindă curajul să se alăture, să telefoneze un prieten, sau sunt tot felul de evenimente publice sau să facă voluntariat și să primească acea comunicare de care are nevoie”.
SURSA FOTO: FACEBOOK/Psiholog Mihalache Veronica