10.04.2022
Ce vedete sunt pro sau contra regimului de la Kremlin! Ce sustinere are Vladimir Putin in lumea showbiz-ului mondial

De la inceputul invaziei in Ucraina, presedintele Vladimir Putin a intors multa lume impotriva lui. De la oameni simpli, tari membre NATO, pana la actori, sportivi si apropiati, chiar si din tara pe care o conduce.

Chiar daca sportivii joaca un rol-cheie in imaginea interna a liderului de la Kremlin, sunt printre cei care au avut mult de suferit din cauza deciziilor luate de Putin. Astfel, starurile si-au manifestat public nemultumirea, fie in cadrul unor declaratii video ori audio, fie prin postari pe platformele de socializare, astfel incat mesajele sa poata ajunge la cat mai multi oameni.

Si, de ce nu, exemplul sa le fie urmat si sa fie tras un semnal de alarma pentru rusii de rand, pentru soldatii din Armata rusa si de ce nu pentru sensibilizarea lui Vladimir Putin si a celor care-l influenteaza. Este de la sine inteles ca toti doresc acelasi lucru: ca acest razboi sa se termine cat mai curand si oamenii sa nu mai sufere.

Ce vedete sunt pro sau contra regimului criminal de la Kremlin! Ce sustinere are Vladimir Putin in lumea show-biz-ului mondial

Roman Abramovici este al 11-lea cel mai bogat om din Rusia si al 113-lea din lume, conform clasamentului Forbes. El se afla  pe lista apropiatilor lui Vladimir Putin. Legaturile sale cu liderul de la Kremlin i-au afectat insa afacerile si reputatia, in contextul invadarii Ucrainei si a sanctiunilor impuse, in consecinta, de catre Occident.

In 2003, Abramovici a dat lovitura in lumea fotbalului atunci cand a cumparat Chelsea, cel mai mare club din vestul Londrei, intr-o tranzactie in valoare de 140 de milioane de lire sterline. Banii lui Abramovici au ajutat-o pe Chelsea sa obtina cinci titluri in Premier League, doua trofee Champions League si cinci cupe ale Angliei.

Dupa invazia ruseasca din Ucraina, oligarhul rus a fost sanctionat grav de guvernul britanic. Conducerea Premier League a anuntat ca l-a descalificat pe Abramovici, proprietarul Chelsea, din functia de director al clubului. Unii fani au continuat sa-i scandeze numele, dar multi politicieni au cerut ca bunurile oligarhului rus sa  fie confiscate, nu doar inghetate.

Abramovici s-a  implicat activ in medierile dintre rusi si ucraineni, iar presedintele Volodimir Zelenski le-ar fi cerut liderilor occidentali sa-l scoata pe Abramovici de pe lista sanctiunilor. La o zi dupa declaratiile presedintelui, s-a aflat ca Roman Abramovici, impreuna cu doi negociatori ucraineni, ar fi avut simptome ale unei presupuse otraviri, dupa ce s-ar fi intalnit la Kiev, la inceputul lunii martie. Ministerul ucrainean de Externe le-a recomandat negociatorilor sa nu manance si sa nu bea nimic atunci cand se intalnesc cu partea rusa.

Sean Justin Penn este un actor si regizor american, dar este cunoscut si ca activist politic. Acesta a obtinut, in 2004 si in 2009, Premiul Oscar pentru cel mai Bun actor. Penn se afla in Ucraina inca de cand a izbucnit razboiul, pentru a filma un documentar. Actorul a fotografiat si filmat din noiembrie, ceea ce urma sa devina linia frontului in regiumea Donetk. Filmarile pentru viitorul documentar il aratau pe actor in vizita la Fortele Armate ucrainene. La doar cateva zile, actorul-regizor s-a alaturat miilor de refugiati care fugeau in Polonia. Dupa ce presedintele Vladimir Putin a anuntat ”operatiunea militara speciala” a Rusiei, Penn a numit-o o greseala brutala si ingrozitoare. Actorul a mai sustinut ca:

„Daca nu renunta, domnul Putin va face cea mai ingrozitoare greseala.”

In aceeasi tema, Sean Penn a amenintat ca isi va distruge trofeele si a sustinut ca Ucraina va invinge.

„Ucraina va castiga lupta! Din punctul meu de vedere, nu exista nicio indoiala in aceasta privinta. Ucraina va castiga lupta, iar intrebarea care se pune este unde vom fi noi in acel moment.”

Si terminatoru Arnold Schwarzenegger i-a cerut presedintelui rus sa opreasca aceast razboi. Fostul Guvernator al Statului California a postat pe contul de twitter un videoclip prin care s-a adresat direct celor care au fost amagiti de propriul conducator si a incercat sa ii determine pe soldati sa constientizeze mai bine circumstantele din jurul conflictului.

„Soldatilor rusi care asculta aceasta inregistrare, stiti deja mult din adevarul pe care l-am spus. L-ati vazut cu ochii vostri. Acesta nu este razboiul pentru apararea Rusiei in care au luptat bunicii sau strabunicii vostri. Acesta este un razboi ilegal”

In incheiere, starul de 74 de ani s-a adresat si liderului de la Kremlin:

„Presedintelui Putin ii spun: Ai inceput acest razboi. Tu conduci acest razboi. Poti opri acest razboi”.

Si actorul de actiune Steven Seagal condamna actiunea militara lansata de Vladimir Putin.  Seagal este trimis special in SUA pentru Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, pe problemele legate de relatiile umanitare ruso-americane si de patrimoniul cultural comun. Cu toate ca actorul este si un prieten bun de-al liderului de la Kremlin, Seagal a facut un apel la pace. Actorul a primit in noiembrie 2016 cetatenie ruseasca, iar in 2017 i s-a interzis sa calatoreasca in Ucraina. Seagal a spus ca vede Rusia si Ucraina „ca o singura familie”.

„Majoritatea dintre noi avem prieteni si familie in Rusia si Ucraina. Le privesc pe ambele ca pe o singura familie si cred cu adevarat ca este o entitate externa care cheltuieste sume uriase de bani pentru propaganda pentru a provoca cele doua tari sa fie in dezacord una cu cealalta”

Gerald Depardieu este un alt actor, de origine franceaza care se afla printre apropiatii lui Vladimir Putin. Se pare ca de aceasta data, starul de film francez nu-l apara pe liderul de la Kremlin. Acesta cere oprirea razboiului, chiar daca in anul 2014, a contestat suveranitatea Ucrainei si a afirmat ca iubeste Rusia si Ucraina, care este parte a Rusiei. De atunci a primit interdictie pentru 5 ani de a intra in Ucraina, pentru ca si-a exprimat sustinerea pentru anexarea Crimeei de catre Moscova si separatistii din Donbas. Prietenia dintre Depardieu si Putin a tinut primele pagini ale ziarelor, cand actorul a anuntat, in anul 2013 ca cere cetatenie rusa. Daca la putin timp ce la izbucnirea razboiului, Depardieu le spunea oamenilor sa il lase pe Vladimir Putin in pace, de aceasta data, actorul i-a cerut prietenului sau sa inceapa negocierile.

Dupa ce s-a declarat un sustinator inrait al lui Putin, sportivul Evgeni Plushenko spune ca se confrunta cu amanarea a peste 80 de spectacole: „Am pierdut contractie cu Japonia, America si Canada...” - FOTO

„Rusia si Ucraina au fost intotdeauna tari surori. Sunt impotriva acestui razboi fratricid. Eu spun . “

La o luna de la izbucnirea razboiului, actorul Britanic Orlando Bloom, numit si Ambasadorul Bunavointei pentru UNICEF, a vizitat Republica Moldova pentru a se intalni cu copiii si familiile de refugiati din Ucraina. Vedeta din Piratii din Caraibe si Stapanul Inelelor a postat pe retelele de socializare un mesaj in care a anuntat ca, de la debutul conflictului, un copil a devenit refugiat in aproape fiecare secunda. El spera ca exemplul sau ii va face si pe altii sa sprijine copiii ucraineni care au fost nevoiti sa fuga din cauza bombardamentelor.

„Am fost indurerat sa vad aceasta familie si atat de multe altele trecand granita dupa lungi drumuri parcurse, cu doar cateva bunuri si nestiind unde se va termina calatoria lor”

El si-a exprimat sprnta ca acest conflict se va termina cat mai  curand posibil.

Actrita Mila Kunis este de origine ucraineana si a fost foarte indurerata de ceea ce se intampla in tara in care s-a nascut. Tocmai de aceea, impreuna cu sotul ei, cunoscutul Ashton Kutcher s-a mobilizat si au reusit sa stranga peste 30 de milioane de dolari pentru refugiatii ucraineni care fug din tara pe fondul invaziei Rusiei. Intr-un videoclip, cuplul a multumit sustinatorilor pentru donatii. Actrita a subliniat ca desi donatiile nu vor rezolva criza, efortul colectiv va oferi o trecere mai usoara a oamenilor prin aceasta situatie, cat timp se indreapta spre un viitor plin de incertitudine.

Vera Zvonareva este printre cei mai afectati in urma acestui razboi. Rusoaica a pierdut in turul trei al turneului WTA de la Miami, in fata jucatoarei din SUA Danielle Collins. Cu toate ca a suferit o infrangere, sportiva rusa a castigat inimile spectatorilor printr-un mesaj pe care l-a afisat pe echipament, , in ciuda repercusiunilor care le-ar putea atrage gestul sau. Fostul numar doi mondial a dat dovada de curaj si a luat atitudine impotriva razboiului declansat de Rusia in Ucraina. Aceasta si-a scris cu un marker pe sapca mesajul ”No war” (n.r.  nu razboiului) lucru surprins de camerele TV si de fotografii prezenti la meci.

Insa in aceasta situatie nu se afla doar sportivii straini. De partea ucrainenilor se afla si Simona Halep, cea mai buna jucatoare de tenis a Romaniei. Simo nu-si imagina vreodata ca lumea se mai poate lupta, intr-o asemenea maniera, in secolul 21, cand toata lumea este indreptata catre pace.

”Dramatic! Este ceva ce nu mi-am putut imagina vreodata ca o sa se intample. Saracii oameni – cei care sunt in cauza – este foarte greu. Sper sa se termine cat mai repede si sa nu fie alte victime”

Jucatoarea noastra de tenis sustine ca sportivii rusi nu au nicio vina pentru ca apartin unei tari conduse gresit de un om care are ambitii personale mai importante decat orice alt lucru.

E primavara despartirilor! Renato Usatii si Nina Cretu si-au spus adio dupa mai multe luni de relatie. Internautii au venit cu o prima reactie la separarea cuplului: „De parca nu ne-a ajuns razboiul, acum si asta” - FOTO

„Mi-e mila de sentimentele pe care ei le traiesc acum. Nu este este usor sa ti se ia drapelul din dreptul numelui”.

Desi ocupa functia de General-maior al Armatei Romane, si Ilie Nastase este speriat de razboiul care se duce in acest moment intre Rusia si Ucraina. El a subliniat ca Romania ar putea avea de suferit din cauza apropierii teritoriale pe care o are cu Ucraina.

„Sunt general, dar nu avem putere. Mie mi-e frica, nu stiu de ce, dar nu avem noi sa ne punem cu rusii. Ce sa facem cu 120 de soldati americani? Mi-e frica tare, ca nu suntem pregatiti. Nu avem armata, nu avem nimic”.

Acesta nu se gandeste la cel mai rau scenariu pentru Romania datorita faptului ca tara noastra apartine aliantei NATO. In schimb, fostul lider ATP si-a aratat solidaritatea si empatia fata de ucraineni si a cazat acasa la el cinci femei si cinci copii.

“Eu am luat 5 copii si 5 femei acasa, aici la Constanta. Sunt disperati. Copilasi de 4 luni, oamenii nu au treaba, politicienii sunt de vina”

De partea lui Putin sunt insa multe nume mari ale sportului din Rusia. Ba chiar 75 de personalitati au creat asa-zisa Team Putin, care sprijina deciziile liderului de la Kremlin.

Liderul miscarii este hocheistul Alex Ovechkin, cel mai bun marcator al National Hockey League in opt sezoane, are in palmares titlul de campion in NHL (Cupa Stanley) in 2018. Are 1,6 milioane de urmaritori. Elena Isinbaieva, dubla campioana olimpica si tripla campioana mondiala la saritura cu prajina este in alt membru marcant al Team Putin. Ea s-a retras in urma cu 4 ani din sport, in urma unui imens scandal de dopaj. Serghei Karjakin este un sahist de top mondial. El il sprijina pe Putin si reia teza mincinoasa a acestuia potrivit caruia in Ucraina triumfa nazismul.

Un adevarat cutremur a provocat Evgeni Plushenko, poate cel mai mare patinator din istorie.

„Sunt rus! Sunt mandru ca sunt rus! M-am nascut in mareata Rusie, in regiunea Habarovsk. Am trait mult timp in Volvograd, am facut parte din clubul sportiv din Sankt Petersburg, iar acum traiesc si muncesc la Moscova. Am adus acasa 4 medalii olimpice, la 4 editii diferite. Rusii mei, mergeti cu capul sus oriunde in lume. Nu trebuie sa va fie rusine, fiti mandri ca faceti parte din aceasta natie. Stop rasismului! Stop genocidului! Stop fascismului!”, a fost mesajul publicat de Evgeni Plushenko, pe Instagram.

Nikolai Rastorguiev este un cantaret poate popular care-l psijina pe Putin. Pe pagina sa de Instagram se poate vedea o postarea intiulata „US Bombing list”. Printre sustinatorii lui Putin ar mai fi: Polina Gagarina, cantareata si reprezentanta Rusiei la Eurovision, dar si Dima Bilan.

Articole din aceeasi categorie