De peste 20 de ani, Simon Dorante-Day sustine ca este fiul secret al printului Charles si al Camillei Parker-Bowles. Pe contul lui de Facebook, acesta pune in mod constant fotografii care-l arata in diferite stagii ale vietii sale si comparatii cu membri ai familiei regale britanice.

Recent, barbatul care traieste in Australia a venit public cu un colaj in care apar el si regina Elisabeta a II-a, in poze diferite, alaturate. Simon spune ca imaginea "vorbeste mai mult decat ar putea sa o faca 1000 de cuvinte" si ca asemanarea dintre el si suverana britanica nu se poate nega. De altfel, pe contul lui de Facebook exista tot felul de colaje in care se arata alaturi de alti membri ai familiei regale britanice.

Simon sustine ca bunica sa adoptiva, care lucrase la Palat, i-a spus ca parintii lui sunt printul Charles si ducesa de Cornwall. Cei doi ar fi fost adolescenti la acea vreme, cu zeci de ani inainte de a fi oficial un cuplu, si l-au dat spre adoptie pentru a baga sub pres un posibil scandal de proportii, scrie Daily Star.

„Am iesit public cu informatiile in anii '90, iar prima inaintare oficiala am facut-o in 2005. Am intentat primul proces in 2018, dar bataliile mele legale continua si astazi. Nu ma voi opri pana cand Charles si Camilla nu se supun unui test de paternitate. Vreau sa fac asa cum se cuvine, pentru ca eu si familia mea sa obtinem raspunsurile pe care le meritam”, a declarat Simon Charles Dorante-Day, pentru 7 News, o publicatie din Australia.
Bineinteles ca barbatul si-a gasit si destui sustinatori care-i comenteaza la colaje si ii spun ca vad asemanarea dintre el si diferiti membri ai familiei regale. Unii chiar il sfatuiesc sa faca degraba un test ADN. Palatul Buckingham nu a comentat niciodata cele sustinute de Simon Dorante-Day.


Sursa FOTO: Facebook


