06.05.2024
Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex, fiul Cristinei Scarlevschi, vor fi donați Institutului Mamei și Copilului: „Vrem să facem cât mai mult bine” - VIDEO

Tragedie fără margini în familia Cristinei Scarlevschi. Fiul ei de doar un an și patru luni s-a stins din viață. Despre asta, Cristina a anunțat pe Instagram la data de 1 mai 2024.

La mai puțin de o săptămână de la moartea lui Alex, Cristina, împreună cu soțul ei au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea micuțului.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet... Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

Și pentru că au mai rămas bani, Cristina a menționat că aceștia vor fi donați Institutul Mamei și Copilului:

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

Cristina Scarlevschi, prima aparitie pe social media după ce fiul său s-a stins din viață: „Alex acum nu se mai chinuie”

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

În luna aprilie a acestui an, Cristina Scarlevschi a fost invitată în cadrul emisiunii O Seară Perfectă, acolo unde a dezvăluit despre faptul că fiul ei suferea de microcefalie.

„Deja a trecut un an și acuș patru luni, noi cumva ne-am adaptat după el. Toți întreabă dacă s-a făcut mai bine, deci nu, el nu merge spre o stare mai bună, sunt unele zile când el se simte bine, dar asta este dat de la medicamentele pe care i le administrăm. El se dezvoltă ca un copil normal, nu este nici o diferență. Nu sunt semne cognitive ca el să poată merge, să apuce cu mânuțele intuitiv, să vorbească, de auzit aude, nervul optical este distrus, poate uneori vede, dar puțin”, a povestit atunci dansatoarea.

Cristina Scarlevschi este o dansatoare pole și o bloggeriță din Republica Moldova. Este căsătorită cu Vladimir Sanduleac. Aceasta s-a filmat în videoclipul trupei Carla's Dreams cu EMAA „N-aud”.

Articole din aceeasi categorie