Cu vocea tremurând și cu lacrimi în ochi, Cristina Scarlevschi a apărut în mediul online, menționând „Încerc să filmez deja de câteva ori, nu-mi pot aduna cuvintele...”.
„Vreau să vă spun doar una că Alex acum nu se mai chinuie, noi suntem puternici, dar uneori cedăm. Să nu folosiți cuvântul Dumnezeu să-l ierte, pentru că este nevinovat. El acum se odihnește, nu-l mai doare, vreau să facem să fie frumos, să fie luminos și să-l ținem minte așa frumușel”, a mai adăugat Cristina.
„Eu nu o să fac așa ca la toți, nu veniți cu flori artificiale, nu vreau ca nimeni să vină îmbrăcat în negru, vreau ca toți să vină în alb, să fie petrecut luminos și frumos. Noi ne ținem după protocol și după cum spune biserica, sper că asta este prima și ultima dată, în orice caz dacă doriți să ne fiți alături să ne acceptați decizia”.
Cristina a adăugat și câteva detalii despre înmormântarea micuțului.
În luna aprilie a acestui an, Cristina Scarlevschi a fost invitată în cadrul emisiunii O Seară Perfectă, acolo unde a dezvăluit despre faptul că fiul ei suferea de microcefalie.
„Deja a trecut un an și acuș patru luni, noi cumva ne-am adaptat după el. Toți întreabă dacă s-a făcut mai bine, deci nu, el nu merge spre o stare mai bună, sunt unele zile când el se simte bine, dar asta este dat de la medicamentele pe care i le administrăm. El se dezvoltă ca un copil normal, nu este nici o diferență. Nu sunt semne cognitive ca el să poată merge, să apuce cu mânuțele intuitiv, să vorbească, de auzit aude, nervul optical este distrus, poate uneori vede, dar puțin”, a povestit atunci dansatoarea.
Cristina Scarlevschi este o dansatoarea pole și o bloggeriță din Republica Moldova. Este căsătorită cu Vladimir Sanduleac. Aceasta s-a filmat în videoclipul trupei Carla's Dreams cu EMAA „N-aud”.