Mihailina are o poveste de viata impresionanta si spune ca a muncit de mica. Si-a ajutat mama care era asistenta pentru batrani, a lucrat la curatenie sau ca barmanita.
“Nu e placut sa faci toate astea. Cred ca asta a facut sa fie si mai puternica dorinta de a reusi in viata”, a spus tanara emotionata. Mihailina a inceput sa planga atunci cand a vorbit despre mama sa.
Tanara a inceput studiile in Business Management in Belgia, insa le-a abandonat dupa doi ani cand si-a dat seama ca vrea sa faca muzica.
„Dupa 2 ani am spus stop la facultate, parintii au incetat sa mai vorbeasca cu mine. Nu am vorbit cu mama jumatate de an. Am fost in depresie...Fac muzica pentru mama! Visul acesta vine pentru ea si tare as vrea ca ea sa inteleaga cat de tare eu o iubesc si ca e pentru ea. Stiu ca drumul e muzica, stiu ca o sa fie greu, dar cel mai important e totusi sa nu te lasi”, a spus Mihailina inainte de a urca pe scena.
Tanara a intors scaunele lui Tudor Chirila, Irina Rimes si pe cel impartit de Theo Rose si Smiley.
Irina Rimes: “Esti foarte interesanta ca voce!”.
Smiley: “Ce aparitie!”.
Tudor Chirila: “Esti foarte plina de enegie, foarte solara. E foarte greu sa canti Florence. Eu zic ca ar merita sa plecam impreuna in calatoria asta!”.
Tudor Chirila a reusit s-o convinga pe Mihailina sa aleaga echipa lui.