Potrivit publicației HOLA! cuplul așteaptă cu entuziasm cel de-al patrulea copil. Publicația precizează că surse foarte apropiate de familie au confirmat vestea că fosta jucătoare profesionistă de tenis și celebrul cântăreț vor deveni din nou părinți la sfârșitul acestui an.

Se pare că Anna este deja în a doua jumătate a sarcinii, iar cei trei copii ai lor – gemenii Lucy și Nicholas, în vârstă de șapte ani, și Mary, în vârstă de cinci ani – vor avea în curând un nou frățior sau o surioară. Zvonurile despre sarcină au apărut după ce Anna a fost surprinsă în fotografii purtând haine largi, în timp ce își petrecea timpul cu copiii în Miami, orașul în care familia locuiește.
Sursa a declarat că sarcina decurge bine, iar Anna Kournikova este în formă și sănătoasă. Acesta va fi al nouălea nepot pentru mama lui Enrique, Isabel Preysler, cunoscută personalitate din înalta societate. Deși Enrique Iglesias își continuă cariera muzicală de succes, familia rămâne prioritatea sa principală. Într-un interviu acordat pentru HOLA! anul trecut, la Los40 Music Awards Santander, artistul a spus:„Sunt într-o dispoziție relaxată, acasă, cu copiii, bucurându-mă că îi pot duce la școală, văzându-i cum cresc... În fiecare zi care trece, cresc foarte repede și vreau să mă bucur de asta. În 24 de ore au crescut deja”.

Această veste fericită vine la câteva luni după ce au existat îngrijorări legate de starea de sănătate a Annei, care fusese fotografiată într-un scaun cu rotile. Din fericire, soacra ei a clarificat situația pentru, explicând:„Nu este nimic grav, doar o accidentare minoră la picior. Este o mică entorsă, dar știi cât de dureroase pot fi”.
Sursa Foto: Google

