Recent, Alexandru Vdovicenco a fost întrebat despre relația sa cu fosta soție, Anna Odobescu, iar răspunsul său a fost unul discret, dar clar: „Se mai întâmplă să comunicăm”.

Acesta a evitat să dea prea multe declarații despre copilul comun pe care îl au. El a spus: „Cu copilul este totul bine, merge la școală, chiar astăzi m-am văzut cu el”.
Întrebat dacă este într-o nouă relație și dacă și-a găsit liniștea după divorț, Alexandru a preferat să nu răspundă direct: „Ce nu s-ar întâmpla în viață, noi trebuie să păstrăm calmul, asta este părerea mea și haideți să vorbim despre muzică”.

În ceea ce o privește pe interpreta Anna Odobescu, aceasta a vorbit deschis despre divorțul lor într-un interviu din 2023, în cadrul emisiunii „O Seară Perfectă”: „S-au schimbat lucrurile, de fapt, demult s-au schimbat lucrurile, pur și simplu nu ziceam. Nu te duci să faci publicitate prin oraș: „Eu am divortaț”. De vreo 3 ani, degrabă vreo 4. A trecut timp destul de mult. A fost destul de greu pentru cel mic, dar acum, la moment, sunt foarte fericită, împlinită pentru schimbările care au apărut în viața mea. Băiatul este foarte ok, a primit bine. Sunt prieteni”.
Anna s-a recăsătorit cu trompetistul Petru Haruță.

În secvența video de mai jos vezi interviul integral:
Alexandru Vdovicenco este un interpret și compozitor din Republica Moldova.

Anna Odobescu este o cântăreață moldoveană. A reprezentat Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2019 cu piesa „Stay”. Aceasta a câștigat selecția națională „O melodie pentru Europa” la 10 martie 2019.

SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU/GOOGLE

