În bucătăria emisiunii „Gusturile se Discută”, femeia de afaceri Olga Țăpordei și luptătoarea Irina Rîngaci au ales să pregătească un mic dejun proteic și sănătos: shakshuka. Cu toate că Olga este o iubitoare a gătitului, iar Irina este la început de drum în bucătărie, ambele au împărtășit din experiențele lor.

Irina, cunoscută pentru programul său intens de antrenamente, a notat: „Eu mă antrenez de luni până sâmbătă câte două antrenamente pe zi, antrenamentul durează de la o oră și jumate până la două și cam timp pentru gătit am doar în weekend”.
Olga a adăugat: „Știi, chiar o ascultam pe Irina și o admiram pentru că, eu fac cinci antrenamente pe săptămână, dar unul pe zi și așa că este loc pentru mai bine. Eu consider că mișcarea este viața, asta sună cumva trivial, dar mie îmi pare foarte rău că eu foarte târziu am înțeles acest lucru și am început să fac sport pe la 25 de ani. Eu în fiecare zi la 6 sau 7 dimineața am antrenament și după asta zbor efectiv toată ziua”.

Una cucerește cele mai înalte vărfuri ale lumii, alta cele mai importante medalii la campionante mondiale.
Olga a vorbit despre sursa puterii și a voinței sale, afirmând că totul începe din cap și din scopurile personale: „Eu cred că totul vine din cap și de la scopurile pe care le avem. Eu îmi doresc să fiu un exemplu pentru fata mea, dar în primul rând, eu îmi doresc să arăt bine, eu îmi doresc să trăiesc o viață calitativă, eu îmi doresc să fiu ageră, îmi doresc să urc pe munți nu doar la 35, dar și la 50. În lumea asta sunt atâtea de făcut, încât o viață este prea puțin și dacă tu nu ai energia asta, atunci viața trece pe lângă tine. Noi suntem poporul de campioni la scuze, iar dacă să ne punem ca scop și să mergem, atunci e vorba de o disciplină și noi avem campioni mondiali în țară pentru că, ei au o disciplină”.
Irina, la rândul său, a vorbit despre provocările cu care se confruntă sportivii: „Sunt gânduri de a renunța mai ales atunci când eșuezi la un campionat sau când este vorba de o traumă pentru că, recuperarea este grea. Dar cumva asta este munca mea și găsesc puteri pentru că, am scopuri și îmi doresc să cuceresc cât mai multe titluri”.
Cele două au vorbit și despre importanța zilei de 8 martie și despre cum fiecare dintre ele celebrează femeile din viața lor. Olga a spus: „Hai să recunoaștem că fiecare femei își dorește atenție în această zi deosebită. Eu cred că este binevenit orice, cum am mai zis, dar oricum este plăcut când se oferă o atenție deosebită acestei zile. Eu îmi doresc să fiu sănătoasă pentru că, alături de familia mea, alături de prietenii mei, pot să obțin orice”.

Irina a completat, afirmând că ea preferă să ofere cadouri, decât să primească: „Nu primesc de la nimeni, mie îmi place mai mult să ofer decât să primesc cadouri. De această sărbătoare îmi place să o fac fericită pe mama și surorile mele”.
În concluzie, Olga a venit și cu un mesaj pentru femeile din viața ei: „Eu vreau ca mama mea să fie sănătoasă pentru că, ei îi datorez ceea ce sunt astăzi și prietenelor mele pentru că, de la ele i-au exemplu. Fiecare femeie din viața mea pe mine mă inspiră și mă motivează să fiu mai bună, mai frumoasă, mai de succes, fiecare aduce în viața mea câte ceva și le sunt extrem de recunoacătoare pentru asta. Eu vreau ca femeiele să fie bine cu ele pentru că, de acolo pornește esența”.
SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU
