Rinda Hartner a povestit, in emisiunea lui Cristi Brancu, despre ultimele clipe ale surorii ei. Artista care a pierdut lupta pentru viata la doar 50 de ani avea mari dureri, incepuse de curand un tratament mai agresiv, iar suferinta ii mai era alinata doar de calmantele puternice.
„Este foarte greu pentru noi, mai ales pentru mama noastra, care nu accepta inca faptul ca i s-a pierdut unul dintre copii. Eu am avut sansa sa fiu in ultimele clipe cu ea, am venit direct din Canada, m-a dus direct la spital, in Franta, si am stat cu ea toata noaptea. Suferinta ei era calmata de medicamente, era linistita. Ieri dimineata dupa ce au venit asistentele sa ii schimbe medicamentele si sa vada daca e bine, eu m-am dus sa iau o cafea, ea stia ca sunt acolo si i-am zis: «Asteapta-ma». Am stat de vorba cu ea si la un moment dat am vazut-o ca a zambit si i s-a luminat fata. Am intrebat-o pe cine vede de se bucura asa, iar in momentul acela a plecat cu zambetul pe buze. Rona era foarte credincioasa si cred ca si tata era acolo. Dar zambetul pe care-l avea era, cred, pentru ca l-a vazut pe Iisus. S-a luminat toata la fata de toata durerea, suferinta, era linistita si cu zambet", a povestit Rinda Hartner despre momentul in care Rona a inchis ochii pentru totdeauna.