29.12.2020
Raspunsul specialistilor la intrebarea: „Daca am avut COVID-19 si m-am vindecat, ma mai vaccinez?”

A trecut aproximativ un an de cand noul coronavirus a aparut pentru prima data in orasul Wuhan din China, iar companiile Pfizer si BioNTech au reusit acum sa produca vaccinul anti-COVID-19.

Chiar in ziua de Craciun, primele doze de vaccin au ajuns si in Romania, iar campania de vaccinare anti-COVID-19 a inceput doua zile mai tarziu in tara noastra.

Citeste si :  Alex Bodi si Daria Radionova se gandesc deja la nunta. Bianca Dragusanu e in trecut

Acum, tot mai multa lume isi pune intrebarea „Daca am avut COVID-19 si m-am vindecat, ma mai vaccinez?”, insa raspunsul exact este greu de gasit.

Iata mai jos raspunsurile oferite de specialisti la intrebarea de mai sus:

„In momentul de fata, nu exista dovezi clare privind posibilul impact al COVID-19 asupra raspunsului vaccinal sau viceversa. In prezent, nu exista cerinte sau recomandari privind testarea sistematica pentru COVID-19 inaintea vaccinarii de rutina. Orice pacient cu un test COVID-19 negativ poate fi vaccinat in orice moment daca starea sa clinica permite acest lucru”, afirmau reprezentantii Unicef Romania, la finalul lunii noiembrie.

„In prezent, nu exista suficienta informatie legata de cat timp dupa infectie pesoana respectiva este protejata de a face din nou boala. Studiile initiale au aratat ca imunitatea fata de COVID-19 nu va dura foarte mult, insa este nevoie de studii suplimentare pentru ca acest aspect sa fie inteles mai bine. Ca urmare, in acest moment CDC nu are un punct de vedere legat de vaccinarea pacientilor care au avut deja boala”, scria la mijlocul lunii decembrie pe site-ul retelei private de sanatate Regina Maria.

„Oricine a supravietuit unei infectii cu virusul poate si ar trebui sa se vaccineze. Nu este sigur ca o infectie care a fost depasita ofera o protectie suficienta impotriva unei recontactari a virusului. Au fost consemnate cazuri, e drept mai rare, de reinfectare cu SARS-CoV-2. Cu toate acestea, medicii nu au voie sa vaccineze pe nimeni care traverseaza boala Covid, gripa sau alte raceli asociate cu febra. In acest caz, vaccinarea trebuie administrata numai atunci cand pacientul este din nou sanatos. Acelasi lucru se aplica si oamenilor aflati in carantina ca urmare a contactului cu cineva infectat. Acestia trebuie vaccinati numai dupa incheierea perioadei de carantina. Daca sunt deja infectati, vaccinarea ar veni oricum prea tarziu”, spun cei de la Deutsche Welle.

„Ca sa luam ca exemplu cazul hepatitei virale de tip B sau alta patologie virala cu o alta vaccinare, pana la un anumit moment se considera ca vaccinarea nu este recomandata la cei care au suferit boala, pentru ca ar aparea conflicte imune. De ani de zile s-a stabilit insa ca a vaccina o persoana pentru hepatita B nu reprezinta o problema, deci, prin analogie, nici a vaccina o persoana care a trecut prin infectia covid nu reprezinta o problema. Deci nu ar fi o problema din acest punct de vedere, doar ca daca ai imunitate post-infectioasa atunci nu mai ai de ce sa te vaccinezi pentru ca nu mai ai nevoie si de adaosul de imunitate post-vaccinala”, a spus la inceputul lunii decembrie, pentru HotNews, Emilian Popovici, vicepresedintele Societatea Romana de Epidemiologie.

„Nivelul de imunitate dobandita in urma infectiei pe cale naturala este de-a dreptul variabil, asa ca unii oamenii prezinta un raspuns imun foarte puternic, iar altii un raspuns foarte slab. Vaccinul va sustine raspunsul imun si, sa speram, va oferi protectie pe timp mai indelungat”, a afirmat in luna noiembrie, pentru the Guardian, profesorul Robin Shattock, de la Imperial College London.

„Vaccinarea nu impiedica infectarea. Numai ca ajungem la acel moment in care putem face cel mult o forma usoara sau asimptomatica de boala. Nu este cu acea putere de transmitere a unui virus ca la cel care nu este vaccinat. Ajungem la acea imunizare in care 60-70% din populatie prezinta anticorpi, precum si o aparare celulara, si nu vom avea acelasi numar de boli exprimate clinic sau acelasi numar de decese. Daca persoanele nu au boala, se pot vaccina. Vaccinarea se face si la cei care au avut si la cei care nu au avut boala, dar nu la cei care trec prin boala in acest moment”, afirma Nelu Tataru, fostul ministru al Sanatatii, la mijlocul lunii decembrie.

Citeste si :  La cat timp dupa ce se vaccineaza, o persoana devine imuna la COVID-19? Raspunsul specialistilor

Sursa foto: ShutterStock

Articole din aceeasi categorie