07.07.2024
Moduri simple prin care să înveți să îți iubești mai mult corpul

Nu este deloc ușor să ajungi în punctul în care să spui că ești în totalitate mulțumită de tine. Totul are legătură cu un întreg parcurs de cunoaștere de sine, alături de experiențele de viață pe care le-ai avut și care te-au făcut să ajungi persoana care ești astăzi.

Moduri simple prin care să înveți să îți iubești mai mult corpul

Ne folosim zilnic de rețelel de socializare pentru a le arăta celor care ne urmăresc cât de fericite suntem, unde ne bem cafeaua de dimineața, unde luăm prânzul, dar și clubul în care mergem să ne distrăm sâmbătă seara. Totul capătă o nuanță ușor ambiguă deoarece nu ne dăm seama că nu contează atât de mult imaginea pe care o afișăm în mediul online, ci mai degrabă contează echilibrul interior pe care trebuie să îl avem. Și influencerii au un puternic impact asupra noastră deoarece, după cum foarte bine se poate observa, foarte multe fete care activează în mediul online apelează la diferite aplicații prin care își modifică aspectul fizic.

Și intervine intrebarea, cum ne putem iubi mai mult corpul? Ar fi o idee bună să facem un detox social și să nu mai urmărim pe nimeni în social media? Ar putea fi o alternativă bună și la îndemână, insă pe termen lung nu va funcționa. Ai nevoie de moduri pe cât de simple, pe atât de eficiente pentru a fi împăcată cu tine.

Așadar, iată selecția noastră a modurilor în care să ajungi să te iubești așa cum ești:

Moldoveanca ce impresionează! Emoțiile Olgăi Țapordei după ce a escaladat cel mai înalt vârf din America de Nord - FOTO/VIDEO

1. Poartă-te frumos cu tine

Poate suna ciudat la început, însă, pentru a reuși să te iubești cu adevărat și să fii împăcată cu tine, trebuie să te porți cu tine așa cum te porți cu ceilalți. Nu trebuie să te lași mai prejos deoarece tu ești cea mai importantă persoană din viața ta. Consideră acest lucru drept o regulă de aur și ai în vedere să o aplici în fiecare zi. Felul în care te porți cu tine este și felul în care cei din jur se poartă cu tine, astfel că nu înceta să ai grijă de tine așa cum ai față de ceilalți.

2. Nu lua în seamă standardele impuse de societate

Nu ai măsurile 90-60-90? Nu îți face probleme, nici eu! Așa-zisele standarde impuse de societate nu doar că nu există, dar ne determină să ne pierdem extrem de ușor încrederea în sine, considerând că frumusețea este una singură. Ei bine, frumusețea vine în toate formele și mărimile posibile și imposibile și nu ar trebui să acorzi atenție acestor reguli, indiferent că ele vin din partea marilor companii ale lumii.

Horoscop 7 iulie. O zodie dă lovitura astăzi pe plan financiar

3. Nu te mai cântări în fiecare zi

Te-ai îngrășat două kilograme săptămâna aceasta? Ai mâncat mai mult și poate chiar nesănătos? Poate fi extrem de periculos dacă ai această obsesie de a te cântări în fiecare zi chiar și de a verifica dacă te-ai îngrășat sau nu. Important este felul în care te simți tu cu tine și dacă ești mulțumită de felul în care arăți.

4. Vorbește cu tine în oglindă

Te poate ajuta extrem de mult la nivel emoțional dacă vorbești cu tine într-o oglindă și mai ales dacă îți spui și lucruri frumoase. Este un mod simplu de a-ți începe ziua așa cum ar trebui și de a recăpăta încrederea de care ai nevoie. Începe cu afirmații scurte, care au în vedere felul frumos în care îți stă părul, felul în care te-ai îmbrăcat astăzi sau că ai încercat o noua metodă de a te machia. 

5. Nu mai încerca toate dietele de pe Internet

Încă n-ai găsit perechea perfectă de sandale? Iată top 8 modele adorate de fashioniste în această vară - FOTO

Dietele pe care le găsești pe Internet te pot ajuta pe termen scurt dacă îți dorești o schimbare, însă pe termen lung ai nevoie să consulți un nutriționist. Nu doar că poți avea parte de un dezechilibru emoțional din cauza faptului că nu ajungi la rezultatul dorit, dar este și extrem de periculos în același timp. Dacă într-adevăr vrei să scapi de anumite kilograme în plus, începe cu pași mici.

6. Nu te mai compara cu ceilalți

Pe cât de complicat ar suna, pe atât de ușor este. În realitate, suntem obișnuiți încă de mici să ne comparăm cu ceilalți, mai ales în ceea ce privește rezultatele academice, iar cu timpul continuăm să ne comparăm cu modelele de pe Instagram și care pozează având viața perfectă. Ei bine, viața reală nu este așa! Cele mai multe imagini care apar în mediul online sunt retușate pentru a ajunge la forma dorită. Compară-te doar cu tine și cu persoana care vrei să devii.

7. Răsfață-te ori de oricâte simți nevoia

Tânjești după o felie de tort, dar te gândești că te vei îngrășa după? Îți dorești de multă vreme să mergi într-o vacanță, dar o amâni, inventând tot felul de scuze? Ar trebui să începi să te răsfeți în fiecare zi, fie că ai avut o zi bună sau proastă. Începe printr-o sesiune de relaxare la spa sau cumpără-ți rochia pe care ai văzut-o la mall săptămâna trecută. Arată-ți aprecierea față de tine în fiecare zi și fii mândră de tine așa cum ești!

Sursa: elle.ro
Articole din aceeasi categorie
04.06.2025
TOP 3 obiceiuri importante pentru un somn de calitate! Sfaturile medicului specialist Mihail Pautov - VIDEO

Lipsa somnului de calitate nu e o întâmplare, ci rezultatul unui stil de viață dezechilibrat. În acest sens, medicul specialist Mihail Pautov oferă trei soluții simple care pot restabili somnul odihnitor. Despre ce este vorba, află în articolul de mai jos. 

02.06.2025
Totul despre abordarea cancerului la Centrul Oncologic Medpark! Oxana Munteanu, director medical: „Cand vorbim despre cazurile mai rare, avem colaborări internaționale” - VIDEO

Oxana Munteanu, director medical Medpark, a explicat, fiind invitată în studio la „iSănătate”, cum se gestionează cazurile bolnavilor cu cancer, în funcție de gravitatea lor, și în ce situație se fac intervenții.

01.06.2025
10 sfaturi dacă vrei să slăbești când ai un program încărcat

Programul tău poate fi mereu încărcat, mai ales dacă ai un job full-time, iar acest lucru îți poate pune piedici în lupta cu kilogramele în plus.

31.05.2025
Art-terapia și beneficiile ei pentru copii! Dana Sili, pictoriță: „Dezvoltă imaginația, aptitudinile motorice și nu doar...” - VIDEO

În apropierea Zilei Mondiale a Copilului, află că pictura este o activitate cu multiple beneficii pentru dezvoltarea psiho-emoțională a celor mici. Mai multe detalii pot fi descoperite în cadrul unui reportaj marca „iSănătate”.

31.05.2025
Ziua Mondială fără Tutun! Ce spun cele mai noi studii despre efectele fumatului asupra sănătății - VIDEO

Este marcată Ziua Mondială Fără Tutun. Care este impactul consumului de tutun și a expunerii la fumul de țigară, dar și care este rolul acestei zile, vezi în cadrul unui reportaj marca „iSănătate”.

29.05.2025
Oportunitate pentru tinerii din familii vulnerabile sau cu dizabilități: câștigă un an de studii GRATUIT la Facultatea de Stomatologie

Fiecare vis merită susținere, indiferent de punctul din care pornește. Centrul Stomatologic Dentus Dentino lansează concurs pentru Taxa 3 din cadrul programului „Scholarship Dentus•Dentino”, dedicat tinerilor din familii vulnerabile și cu dizabilități. Este o oportunitate valoroasă: un an de studii GRATUIT la Facultatea de Stomatologie.

29.05.2025
Îți afectează starea de sănătate! 5 obiceiuri de care trebuie să scapi până la 40 de ani - FOTO

De ani de zile, primești tone de sfaturi despre cum ar trebui să trăiești sănătos. Dar noile cercetări ne schimbă și modul de viață, iar lucrurile pe care le-am considerat sănătoase ieri, pot fi acceptate azi, și invers.

29.05.2025
Adenoizii la copii: de ce apar și cum îi tratăm! Sfaturile și recomandărilor medicului ORL Lucia Gariuc - VIDEO

Adenoizii sunt o structură normală în corpul uman, însă pot deveni o problemă serioasă atunci când se măresc excesiv. În cadrul unui interviu acordat emisiunii „O Seară Perfectă”, medicul ORL Lucia Gariuc a explicat care sunt cauzele acestei afecțiuni, riscurile asociate și soluțiile disponibile pentru tratare.

29.05.2025
Efectele mai puțin cunoscute ale consumului de tutun! Cât de mult îți afectează sănătatea, află sâmbătă, la „iSănătate” - VIDEO

În curând va fi marcată Ziua Mondială Fără Tutun. Aflăm care este impactul consumului de tutun și a expunerii la fumul de țigară, dar și care este rolul acestei zile.

28.05.2025
Poți slăbi cu ușurință dacă ții cont de aceste sfaturi. Antrenorul de fitness Alexandru Grigorița știe cheia succesului - VIDEO

Vrei să începi antrenamentele la sala de forță, dar încă nu găsești motivația necesară? Antrenorul de fitness Alexandru Grigorița știe exact cum să te încurajeze. El îți oferă sfaturi utile care te vor ajuta să mergi cu plăcere la sală și să-ți modelezi silueta așa cum îți dorești, mai ales acum, când vara bate la ușă.

28.05.2025
Viața după cancerul mamar! Dragomir Tîmbur, medic oncolog-mamolog: „Totul pornește de la atitudine” - VIDEO

În lupta împotriva cancerului de sân, progresul medical merge mână în mână cu puterea interioară a pacientei. Medicul oncolog-mamolog Dragomir Tîmbur subliniază că succesul tratamentului nu depinde doar de medicamente sau intervenții medicale, ci și de voința, încrederea și atitudinea pozitivă a femeilor care trec prin această încercare. Află mai multe despre viața după cancer, în articolul de mai jos.

25.05.2025
Remedii naturiste pentru alergiile de primăvară: ceaiuri și soluții care te ajută să respiri din nou - FOTO

Alergiile sezoniere sunt cauzate în principal de polenul eliberat de arbori, ierburi și flori, iar sistemul imunitar reacționează exagerat la această substanță inofensivă ca și cum ar fi un inamic. Deși medicamentele antihistaminice oferă un răspuns rapid, ele pot avea efecte secundare neplăcute. Din fericire, există și numeroase remedii naturiste care pot reduce simptomele și pot întări organismul în mod blând și eficient.

25.05.2025
Cum putem preveni cancerul mamar? Medicul oncolog-mamolog, Dragomir Tîmbur, ne explică de ce această afecțiune este atât de răspândită și ce măsuri putem lua pentru a o preveni - VIDEO

La nivel mondial, cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor. Îngrijorător este faptul că această afecțiune începe să apară din ce în ce mai des la vârste fragede, avertizează medicul oncolog-mamolog Dragomir Tîmbur de la Spitalul Internațional Medpark. Află, în articolul de mai jos, care sunt celelalte tipuri de cancer, cum poate fi prevenit sau tratat cancerul mamar, precum și care sunt simptomele care pot indica apariția acestuia.

25.05.2025
Inovații, strategii practice și discuții despre viitorul medicinei la Pro Summit Health 2025 - FOTO

Recent, a avut loc Pro Health Summit - un eveniment de două zile de impact pline de perspective, strategii și discuții despre noile abordări și viitorul sănătății, medicinei stilului de viață și a longevității. Află mai multe din cadrul unui reportaj marca „iSănătate”.

25.05.2025
5 obiceiuri zilnice care îți afectează memoria și cresc riscul de demență fără să-ți dai seama - FOTO

Unele obiceiuri cotidiene, aparent inofensive, pot avea un impact major asupra memoriei și pot crește riscul apariției demenței senile pe termen lung. Din păcate, mulți dintre noi le practicăm fără să fim conștienți de efectele lor nocive. Identificarea și corectarea acestor comportamente sunt esențiale pentru a proteja sănătatea creierului și calitatea vieții pe termen lung.

22.05.2025
Cum îi motivezi pe copii să mănânce diversificat? Cătălina Osoianu, medic rezident nutriționist-dietetician, îți explică totul sâmbătă, la „iSănătate” - VIDEO

Cătălina Osoianu ne aduce sfaturi și idei utile pentru a diversifica alimentația copiilor.

22.05.2025
Emilia Vorobiov a suferit de bulimie. Confesiunile psihologului: „Acum învăț să...” - FOTO

Emilia Vorobiov este psiholog și, în fiecare zi, le vorbește oamenilor despre echilibru, iubire de sine și acceptare. Cu toate acestea, ea a înțeles pe propria piele cât de greu este, uneori, să aplice aceste principii în viața personală. Emilia s-a confruntat cu problema kilogramelor în plus încă din copilărie. În încercarea de a „rezolva” această problemă, a ajuns să sufere de bulimie. Descoperă în articolul de mai jos povestea ei și, mai ales, cum reușește să facă față provocărilor.

22.05.2025
„Două luni am stat în pat”! Natalia Gordienko a suferit un accident grav în urmă cu un an, însă a ales să păstreze totul în taină. Acum, interpreta a povestit ce i s-a întâmplat și cât de greu i-a fost - VIDEO

Invitată în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”, Natalia Gordienko a vorbit pentru prima dată despre accidentul suferit în urmă cu un an. Artista a mărturisit că recuperarea a fost destul de dificilă și a durat aproximativ două luni. Află mai multe detalii în articolul de mai jos.

20.05.2025
Prima reacție a lui Joe Biden, după ce a fost diagnosticat cu cancer „agresiv” de prostată: „Am învățat că...”

Joe Biden a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer de prostată. Fostul preşedinte american în vârstă de 82 de ani are „metastaze osoase”. Familia democratului a fost deja atinsă de cancer: fiul său cel mare, Beau, a murit de cancer cerebral în 2015, la vârsta de 46 de ani.

19.05.2025
Provoacă sau nu dependență spray-urile nazale? Ce spune medicul ORL Inga Ganaciuc - VIDEO

Spray-urile nazale sunt printre cele mai accesate soluții atunci când vine vorba de nas înfundat sau alergii. Dar cât de sigure sunt ele? Pot crea dependență? Medicul ORL Inga Ganaciuc clarifică aceste întrebări și explică unde începe riscul real, într-un interviu marca „iSănătate”.

18.05.2025
Uimitor! Medicul specialist Mihail Pautov explică de ce trezitul la ora 5 dimineața ar putea fi soluția ca să nu te mai simți epuizată - VIDEO

Te simți obosit/ă constant, deși pare că nu faci nimic în plus? Ai senzația că ziua e prea scurtă pentru toate taskurile tale? Nu ești singura/singurul! Medicul specialist Mihail Pautov vine cu o perspectivă diferită asupra echilibrului între muncă și viață personală, iar soluția ar putea începe cu un simplu, dar deloc ușor obicei: trezitul la ora 5 dimineața.

18.05.2025
Boala celiaca sau intoleranta la gluten! Află totul despre simptome, cauze și tratament - VIDEO

Pe 16 mai este marcată ziua mondială a bolii celiace, o maladie autoimună, cunoscută ca intoleranța la gluten. Mai multe ne spune medicul pediatru gastroenterolog, Tatiana Raba. 

17.05.2025
Iată prin ce sunt periculoase căștile! Inga Ganaciuc, medic ORL: „Pot duce la pierderea auzului, nu este un mit” - VIDEO

Căștile au devenit un accesoriu des întâlnit, folosit atât la muncă, cât și în activitățile noastre obișnuite. Ne oferă confort și ne ajută să ne izolăm. Dar cât de periculoase sunt pentru auz, ne spune medicul ORL-ist Inga Ganaciuc.

17.05.2025
Căpușe, albine, țânțari și alte insecte: cum ne protejăm de înțepături și mușcături - VIDEO

Odată cu venirea sezonului cald, revin plimbările în aer, picnicurile, dar și... insectele. Află din reportaj care din ele pot fi periculoase, dar și cum ne protejăm de înțepături.

16.05.2025
Cum depășim dependența de spray-uri nazale? Află răspunsul sâmbătă, la iSănătate - VIDEO

Dependența de spray-uri nazale poate fi depășită! Medicul ORL, Inga Ganaciuc, ne spune ce putem face ca să scăpăm de această problemă.

13.05.2025
Cum să te recuperezi dacă ai dormit puțin. Soluții și recomandări de la medicul specialist Mihail Pautov - VIDEO

Fie că ai stat cu ochii în tavan până târziu, ai dormit pe fugă sau pur și simplu nu te-ai odihnit bine, oboseala se simte rapid în corp, în minte și în starea generală. Vestea bună este că poți face câteva lucruri simple care să te ajute să îți recapeți energia și claritatea mentală în timpul zilei. Medicul specilist Mihail Pautov vine cu soluții eficiente și ușor de pus în practică ca să nu mai simți că ești pe „pilot automat”. Vezi recomandările în articolul de mai jos.

12.05.2025
Cum funcționează, în mod practic, medicina stilului de viață? Iurie Timofti oferă clarificări în acest sens - VIDEO

Un stil de viață sănătos nu începe cu pastile sau tratamente sofisticate, ci cu alegeri simple și conștiente, făcute zi de zi. Iurie Timofti, director executiv al „MSLM”, aplică în mod personal principiile medicinei stilului de viață și explică cei șapte piloni esențiali ai acesteia. Află mai multe în cadrul unui interviu marca „iSănătate”.

11.05.2025
Un medic de top dezvăluie cinci lucruri aparent inofensive ce duc la cancer, de care oamenii nu au habar

Un reputat medic oncolog din SUA avertizează că anumite activități cotidiene, aparent banale, pot contribui la apariția cancerului. Printre acestea se numără consumul de băuturi fierbinți, tatuajele sau grătarele.

11.05.2025
Poți afla masa musculară, cantitatea grăsimii, dar și cât de puternice îți sunt oasele! Ce este total body composition îți spune Alexandru Dorobeț, medic imagist-radiolog - VIDEO

Sănătatea începe cu prevenția. Cu acest scop poți efectua o evaluare a compoziției corporale, să afli masa musculară, cantitatea grăsimii, inclusiv viscerale, dar și cât de puternice sunt oasele. Despre ce investigație este vorba, vezi în reportajul marca „O Seară Perfectă”.

10.05.2025
Terapia cu lipitori, o metodă veche cu beneficii moderne! Află de la specialistul în hirudoterapie, Elena Negară, în ce cazuri este recomandată - VIDEO

Lipitorile sunt folosite în scop terapeutic încă din antichitate. Află într-un reportaj marca iSănătate ce este hirudoterapia, dar și în ce cazuri se recomandă a fi efectuată din reportajul ce urmează.

10.05.2025
Dăruire și empatie! Povestea Victoriei Lungu, asistenta medicală care alină durerea micilor pacienți de mai bine de trei decenii: „În spital nu este doar durere...” - VIDEO

Pe 12 mai urmează a fi sărbătorită Ziua Internațională a Asistentului Medical, îngerii nevăzuți care, zi de zi, sprijină și îngrijesc pacienții. Află într-un reportaj marca iSănătate povestea Victoriei Lungu, care de mai bine de 30 de ani își dedică viața pentru a ajuta și susține micuții pacienți.

09.05.2025
Cum să îți menții metabolismul activ după 30 de ani - FOTO

Odată ce depășim pragul de 30 de ani, metabolismul începe să încetinească în mod natural. Acest proces face ca menținerea unei greutăți sănătoase și a unui nivel ridicat de energie să devină o provocare mai mare. Totuși, cu câteva strategii bine gândite, poți să-ți menții metabolismul activ și să te bucuri de o viață sănătoasă și plină de vitalitate.

09.05.2025
Investigații pentru a-ți cunoaște organismul! Care sunt ele, află sâmbătă, la iSănătate - VIDEO

Sănătatea începe cu prevenția. Cu acest scop poți efectua o evaluare a compoziției corporale, să afli masa musculară, cantitatea grăsimii, inclusiv viscerale, dar și cât de puternice sunt oasele. Despre ce investigație este vorba, vezi în reportaj.

09.05.2025
iVedere - intervenții oftalmologice avansate pe retină în inima Ungheniului - FOTO

Situată în orașul Ungheni, pe strada Mihai Eminescu 67, Clinica Oftalmologică iVedere este un centru medical modern dedicat sănătății ochilor. Cu deviza „Ochii tăi sunt culoarea noastră preferată!”, clinica pune pacientul în centrul atenției, oferind servicii oftalmologice complete și de înaltă calitate, adaptate nevoilor fiecărei persoane.

08.05.2025
9 semne importante că suferi de un dezechilibru hormonal

Creșterea și dezvoltarea corpului uman depind mult de funcția hormonală. Aceste minuscule molecule sunt responsabile pentru starea noastră de spirit, emoții și chiar și pentru aspectul nostru fizic.

04.05.2025
Infertilitatea explicată! De ce apare, cum influențează vârsta și când să ceri ajutor - VIDEO

Invitată în platoul emisiunii „iSănătate”, Victoria Ghimpu, medic reproductolog, a explicat ce înseamnă infertilitatea și care sunt pașii de urmat pentru un cuplu care nu reușește să conceapă un copil pe cale naturală.

03.05.2025
6 tipuri de magneziu și cum îl alegi pe cel potrivit ție. Sfaturi de la nutriționista Carolina Costin - VIDEO

Magneziul este un mineral esențial pentru sănătatea organismului, având multiple beneficii. Deficiența acestuia poate provoca diverse simptome și contribui la apariția unor afecțiuni. Deoarece organismul nu produce suficient magneziu pentru a susține funcțiile zilnice, este necesar să-l obținem din alimentație sau din suplimente. Nutriționista Carolina Costin îți spune cât de important este magneziul pentru organism, dar și ce tip de magneziu trebuie să consumi în dependență de necesitățile tale. Află mai multe detalii în articolul de mai jos.

03.05.2025
Și-a împlinit visul de a deveni mamă, după 20 de ani de încercări. Povestea emoționantă a unei femei din capitală - VIDEO

Aflăm povestea emoționantă a Olgăi, care după ani de așteptare și-a împlinit cel mai mare vis: acela de a deveni mamă, cu ajutorul fertilizării in vitro.

02.05.2025
Dincolo de scenă! Cum îi ajută kinetoterapia pe dansatori să-și revină în formă după accidentări - VIDEO

Pe 29 aprilie, în toată lumea a fost sărbătorită Ziua Internațională a Dansului. O artă frumoasă, dar care poate presupune și unele riscuri. Care sunt cele mai frecvente traumatisme întâlnite la dansatori, află din cadrul unui reportaj marca „iSănătate”.

01.05.2025
O tânără de 23 de ani a slăbit aproape 60 de kilograme, în doar 18 luni. Cum arată acum: „Ajunsesem să nu mai vreau să ies din casă” - FOTO

La doar 23 de ani, o tânără din Hampshire, Anglia, a reușit o transformare spectaculoasă, pierzând aproape jumătate din greutatea corporală și trecând de la mărimea 22 la 6.

01.05.2025
Ce substanță periculoasă a fost găsită în corpul lui Gene Hackman. Autopsia finală, realizată la două luni de la moartea acestuia, scoate la iveală detalii neașteptate

Gene Hackman a murit în luna februarie a acestui an, iar autopsia finală a scos la iveală noi detalii, fiind găsită o substanță periculoasă în corpul acestuia.

30.04.2025
Iată cum ne revenim după mesele abundente de sărbători! Sfaturi de la nutriționista Elena Ozun - VIDEO

După sărbătorile de Paști, pline de mese bogate, delicii tradiționale și dulciuri tentante, mulți dintre noi ne simțim greoi, obosiți și cu câteva kilograme în plus. Cum ne revenim după excesele gastronomice, află din cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”. 

28.04.2025
Puțini au curajul să recunoască asta! Doina Danielean, sinceră despre lupta cu depresia: „Eu aveam frică de moarte” - VIDEO

Jurnalista și influencerița Doina Danielean a povestit, într-un interviu pentru „iSănătate”, ce anume a declanșat apariția depresiei, ce tratament a urmat și ce a ajutat-o să renunțe la antidepresive.

28.04.2025
Sfaturi și trucuri utile pentru a obține mai repede abdomenul mult visat

Un abdomen plat și bine definit poate fi greu de obținut, însă cu puțin efort și disciplină vei avea rezultatele dorite.

26.04.2025
Astmul bronșic poate fi tratat! Cum? Află de la medicul pediatru-pulmonolog Svetlana Șciuca - VIDEO

În perioada de primăvară se acutizează mai multe afecțiuni, în special cele alergice, inclusiv astmul bronșic - o boală cronică respiratorie. Mai multe ne spune medicul pediatru-pulmonolog Svetlana Șciuca.

25.04.2025
Ce să faci pentru ca părul să-ți crească mai repede. Sfaturi de la experți - FOTO

Mulți dintre noi, la un moment dat, am visat să avem păr lung, des și sănătos. Fie că ne-am tuns prea scurt din impuls sau ne confruntăm cu subțierea firelor din cauza stresului, dorința de a stimula creșterea părului este una comună. Totuși, adevărul este că nu există o formulă magică. Creșterea părului este un proces natural, lent și complex, influențat de o serie de factori.

25.04.2025
Depresia - mai mult decât o stare de tristețe! Medicul psihiatru Andrei Eșanu îți spune care sunt principalele simptome, cum poți să o previi, dar și să o tratezi - VIDEO

Depresia nu este doar o perioadă de tristețe, ci o patologie care necesită a fi gestionată corect. Află din reportaj, care sunt principalele simptome ale depresiei și cum intervenim.

24.04.2025
Deficiențele de vitamine care se pot observa chiar pe fața ta

Un stil de viață sănătos și echilibrat este cel mai bun mod de a aduce vitaminele și mineralele în corpul tău.

23.04.2025
Interviu blitz cu nutriționista Elena Ozun! Ce înseamnă cu adevărat un stil de viață sănătos - VIDEO

Invitată recent la emisiunea „iSănătate”, nutriționista Elena Ozun a oferit câteva sfaturi și trucuri pentru a menține un stil de viață echilibrat, fără să renunțăm complet la plăcerile culinare tradiționale. După încheierea emisiunii, Elena a fost provocată de către prezentatoarea emisiunii, Vlada Mardari, la un interviu blitz focusat pe întrebări ce pun în valoare tema alimentației, dar și a sănătății în general.

23.04.2025
Pare însărcinată, dar, de fapt, suferă de o problemă gravă de sănătate. Dezvăluirea care i-a întristat pe fanii lui Hailey Bieber

Hailey Bieber i-a luat prin surprindere pe fanii săi cu o dezvăluire sinceră și dureroasă. Modelul în vârstă de 28 de ani a postat recent pe Instagram o fotografie în care apare vizibil balonată, ceea ce a stârnit imediat speculații legate de o posibilă sarcină. Însă adevărul este cu totul altul: Hailey se confruntă din nou cu o problemă serioasă de sănătate – chisturi ovariene.

22.04.2025
Cum își menține Daniela Andreev sănătatea? Ce a mărturisit vedeta PRO TV despre rutina ei - VIDEO

În studio la „iSănătate”, Daniela Andreev a vorbit despre obiceiurile ei pentru menținerea sănătății. Află din articolul de mai jos ce și-ar dori să schimbe în stilul ei de viață, dar și cu ce probleme se confruntă uneori prezentatoarea PRO TV.

22.04.2025
Cauza oficială a morții lui Papa Francisc a fost publicată! De ce a murit Suveranul Pontif

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște. Vaticanul a transmis care este cauza oficială a Suveranului Pontif.