Pentru binele nostru, e foarte important sa intelegem ce se intampla cu noi, care sunt motivile si cum am putea trece mai usor peste aceste stari.
Intr-o postare pe pagina sa de Instagram, psihologul si psihoterapeutul Sanda Diviricean a venit cu cateva recomandari despre cum sa depasim anxietatea si sa intelegem efectul negativ pe care aceasta stare il are asupra sanatatii noastre.
Cum sa depasesti anxietatea? Primul si cel mai important lucru ar fi sa te separi de ea. Adica s-o vezi ca pe o entitate separata de tine. E ca si cum ai pune un obiect care te intereseaza in fata ta si ai incepe sa-l studiezi. Mai intai trebuie sa vezi ce forma, ce culoare, ce consistenta are. Fa acelasi lucru cu anxietatea ( o poti face cu orice alta stare care te deranjeaza). Apoi modifica ceea ce vezi cu ajutorul imaginatiei.
Daca starea ta are o forma ascutita, culoarea neagra si este lipicioasa, incepe s-o transformi pana devine rotunda, alba si calda sau oricum altfel iti place. Important este sa nu te opresti pana nu ai o imagine transformata a starii. Te vei simti imediat mai bine.
Daca nu reusesti sa faci asta, gandeste-te ce faci de fapt ca sa diminuezi aceasta stare sau sa te eliberezi de ea. In cazul in care constati ca nu faci nimic, dar te lasi pur si simplu dominat de ea, este un semn de alarma. Poti sa faci niste lucruri foarte utile si sa te ajuti.
Urmareste-ti gandurile si identifica-le pe acelea care declanseaza anxietatea, schimba-le cu ganduri alternative. De exemplu daca te trezesti cu gandul „Am prea multe de facut, nu voi reusi nimic!”, inlocuieste-l cu „O sa fac toate lucrurile pe rand, maxim cat pot face si ma voi multumi cu asta. Este perfect atat cat reusesc!”. Apoi „scaneaza-ti” corpul si identifica locurile tensionate.
Relaxeaza fiecare parte a corpului unde simti tensiune, urmareste respiratia si nu te sustrage de la acest proces macar 2-3 minute, astfel respiratia se va calma, fa cateva exercitii fizice, iesi la o plimbare scurta sau fa sport, yoga, dans. Fa in fiecare dimineata aceleasi lucruri, in ordinea de mai sus si vei simti cum anxietatea se diminueaza, iar in timp va disparea de tot.
Pentru ca aceste recomandari sa te ajute cu adevarat, e important sa le transformi in obisnuinte si sa le practici macar 5-10 minute in fiecare zi.
Tu cum depasesti starea de anxietate?
Surse foto: Google.com, Instagram.com