Probioticele pot să vină sub formă de suplimente de la farmacie, însă nu trebuie uitat faptul că acestea pot fi găsite și în alimente de bază. Prin urmare, o dietă bogată în alimente care conțin astfel de bacterii bune ajută digestia și sistemul imunitar, mai ales în perioada răcelilor.
Vezi lista alimentelor care sunt considerate adevărate probiotice naturale. Multe dintre ele sunt alimtente care se găsesc în frigiderul fiecăruia.
Chefirul și iaurtul grecesc, printre cele mai bune probiotice naturale

Chefirul și iaurtul grecesc sunt două surse de probiotice naturale, diferența dintre cele două din acest punct de vedere fiind dată de modul în care produsele sunt obținute. Chefirul este creat în urma fermentării laptelui cu o drojdie și mai multe culturi de bacterii. Prin urmare, acest aliment este mai bogat în probiotice decât iaurtul grecesc. Pentru obținerea iaurtului grecesc sunt adaugate culturi bacteriene în laptele pasteurizat. Este recomandat un iaurt grecesc fără zahăr, căci zahărul neutralizează efectele bune ale probioticelor.
Murăturile

Murăturile nu sunt de ajutor doar împotriva mahmurelii. În urma procesului natural de fermentare prin care sunt obținute murăturile apar și bacteriile bune. Este recomandat consumul murăturilor făcute în casă și al celor ținute în saramură, nu în oțet, căci oțetul oprește dezvoltarea culturilor bacteriene.
Brânza

Brânza de vaci fermentată se numără printre cele mai bune probiotice naturale. Aceasta este un aliment care furnizează culturii vii de L. acidophilus și B. bifidum, dar și alte tulpini lactice. Datorită conținutului său de probiotice lactice brânza este un aliat puternic pentru sistemul digestiv.
Măslinele în saramură

Măslinele absorb probioticele din apa sărată în care stau și în care are loc procesul de fermentare. Consumul de măsline este încurajat mai ales în momentul apariției problemelor digestive sau a celor intestinale.
Ciocolata neagră

Horoscop 19 iulie 2024. Haos financiar și provocări neașteptate pentru o zodie
Cu toții știm că ciocolata neagră este considerată un aliment sănătos datorită cantității mari de cacao și a aportul bogat de antioxidanți pe care îl oferă. Mai puțin cunoscut este faptul că ciocolata neagră este bogată și în probiotice naturale. Deși are multe beneficii, nu este recomandat să faci un abuz din consumul acestui produs.
SURSĂ FOTO: GOOGLE