ADHD, sau tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate, este cea mai frecventă tulburare de neurodezvoltare, care poate influența dezvoltarea și funcționarea unei persoanei. „Se manifestă prin anumite dificultăți în concentrare, în menținerea atenției, cum ar fi, uitarea sarcinilor, pierderea obiectelor. La fel, ceea ce ține de hiperactivitate sunt anumite comportamente motorii excesive sau vorbitul excesiv. La fel, de impulsivitate - sunt anumite manifestări cum ar fi răspunderea care anticipează întrebarea interlocutorului, tendința de a reacționa rapid, uneori fără a evalua consecințele”, a notat Mihaela Belous, medic rezident psihiatru.
ADHD se manifestă din fragedă copilărie și este mai frecvent diagnosticată la băieți. „Se întâlnește la circa 5-7% dintre copii și la 2-3% dintre adulți. La fetițe mai mult predomină forma cu deficit de atenție, de asta uneori simptomele sunt mai subtile și rămân subdiagnosticate”, a menționat Mihaela Belous.
Nu există o cauză unică pentru apariția acestei tulburări, dar un rol important îl are genetica. „Este demonstrat că în familiile unde există o rudă de gradul I diagnosticată cu ADHD, riscul este de 2-8 mai mare ca copilul să aibă la fel această tulburare. De asemenea, sunt anumiți factori pre și perinatali, cum ar fi expunerea la alcool, toxine, tutun, stresul asociat în sarcină sau anumite traume la naștere: greutate mică la naștere, hipoxia”, a spus medicul rezident psihiatru.
Se consideră că anumite dezechilibre ale neurotransmițătorilor, în special ale dopaminei și noradrenalinei, sunt implicate în ADHD: „Chiar dacă nu sunt cauze directe ale apariției ADHD, se vorbește și despre un risc crescut, atunci când există anumite probleme familiare, când este lipsă de o stabilitate în familie, expunerea la anumite traume psihologice ale copilașului sau lipsa legăturii emoționale între părinți și copii”.
Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate nu reprezintă, așa cum se crede uneori, o lipsă de educație sau disciplină. „De cele mai dese ori, părinții se adresează la medicul psihiatru atunci când copilul începe să frecventeze o comunitate, pentru că apar anumite comportamente sau încep să fie mai vădite. Se folosesc mai multe scale standardizate pentru evaluare, anumite teste psihometrice. De asemenea, este important să menționăm că nu există teste biologice sau anumite investigații neuroimagistice care să stabilească acest diagnostic, este unul clinic și se stabilește de medicul psihiatru”, a subliniat Belous.
Pentru a fi diagnosticat cu ADHD, este important ca simptomele să dureze mai mult de 6 luni, să fie prezente în cel puțin două medii și să debuteze înainte de 12 ani. „Un copil cu ADHD va fi ulterior un adult cu ADHD. Este foarte important să se intervină timpuriu, să se lucreze în comun cu copilul, cu părinții, cu școala, grădinița. Se pune un mare accent pe psihoeducația părinților și a copilului sau a adultului, se face terapia cognitiv-comportamentală sau terapia ocupațională cu copilul. În anumite cazuri, se recurge și la tratamentul medicamentos, dar este foarte important să fie o rutină zilnică pe care copilul sau adultul să o poată prezice”, a explicat medicul.
Atât adulții, cât și copiii pot planifica sarcinile pentru a le îndeplini mai ușor. La cei mici, acest lucru poate fi făcut prin agende vizuale sau grafice colorate: „Și foarte important, să se practice acceptarea, iubirea, răbdarea, autocompasiunea, pentru că este o provocare pentru copil, părinți și comunitate. Este dificil, dar cu multă înțelegere, empatie și ajustare putem să facem astfel încât acești copii să poată funcționa optim și să îi ajutăm acolo unde este dificil”.
În țară există mai multe centre comunitare de sănătate mintală, unde părinții și adulții care prezintă simptome se pot adresa pentru o consultație gratuită.
SURSA FOTO: GOOGLE; FACEBOOK