Elena a povestit ca cea mai mare pasine asa, chiar de cand era mica a fost de a coase. „Pana sa devin designer vestimentar au trecut foarte multi ani de experienta. Eu intotdeauna zic ca mai intai am invatat sa cos, decat sa citesc si sa scriu, pentru ca eu de cand ma tin minte eram cu acul si ata in mana.”
In familia Elenei, dragostea pentru creatie s-a transmis din generatie in generatie, asa incat acum si nepotica ei de doar sase ani isi doreste sa devina designer. „Tatal este cel care m-a invatat sa cos la masina. Pe langa asta, bunicile brodau. Cred ca dragostea pentru traditie si lucrul manual l-am mostenit de la ele.”
La 16 ani, Elena a realizat prima sa creatie de care isi aminteste cu drag. „A fost o rochie de vara. Cum am mai zis, aveam vreo noua ani cand tata m-a invatat sa cos la masina. Am stricat foarte multe haine de-ale mamei. Cateva case mai departe se afla o locuinta unde se coseau haine si eu ma duceam, bateam la poarta si spuneam „Dati-mi, va rog, si mie niste bucati de stofe daca aveti.” si luam de acolo, ma jucam pana am realizat prima haina.”
A absolvit Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice si a decis sa-si urmeze visul peste hotare, dar a inteles ca nicaieri nu e mai bine ca acasa. „Imediat dupa absolvirea academiei am decis sa vad cum e strainatatea unde toti fug. Am plecat in Italia. M-am aflat acolo trei ani. Am inteles ca strazile straine nu sunt mai frumoase decat ale noastre.”
„Am trait o depresie, pentru ca mi-a fost dor enorm de casa. In acesti trei ani nu am venit niciodata acasa, nu mi-am vazut familia si casa. Am venit peste trei ani si am inteles ca nu in zadar am revenit acasa, pentru ca timp de un an si jumatate am realizat foarte multe creatii.”, a mai povestit designer-ul.
Acum, Elena se mandreste cu numeroase lucrari care ii definesc stilul. „De la doua colectii lansate in doua stiluri diferite, pana la minim zece costume inspirate din traditie si foarte multe tinute casual, mai simple, pentru multi oameni.”
Petrece in atelier mai mult de jumatate de zi, iar timpul de lucru la o creatie a scazut odata cu acumularea experientei. „Deja este un proces mult mai usor. Daca cu cinci ani in urma, la un costum care include o broderie realizata manual lucram o luna, acum il realizez intr-o saptamana jumatate. Din 24 de ore le lucrez pe 15. Nu am rabdare sa vad rezultatul, astfel imi place sa lucrez repede si intensiv.”, a spus Elena.
Crede ca ornamentul a ales-o pe ea si nu invers, iar acum fiecare tinuta care imbina stilul modern cu un astfel de element, ajunge pe mainile ei. „Cele mai importante sunt niste costume de scena pentru cantaretii de muzica populara, pana la rochii in stil casual. Creez tot felul de bluze inspirate din traditie, care pot fi asortate foarte usor cu o pereche de blugi.”
Tatiana Martin este una dintre interpretele pentru care Elena a creat deja mai multe rochii si costume. „Faptul ca am facut cunostinta cu ea mi-a generat aceasta idee de a studia ornamentul si de a gandi aceste costume. Ea avand nevoie de tinute pentru scena, am inceput usor, usor sa-i creez costume mai simple, dupa care au devenit tot mai complicate.Cu ea cumva am cea mai importanta si speciala colaborare care are peste 8 ani.”
Mai nou, Elena creeaza si rochii de mireasa, iar de prima experienta isi aminteste cu drag si amuzament.
„Am acceptat propunerea de a crea o rochie de mireasa si a fost super interesant pentru mine. Am lucrat vreo luna jumatate la ea. Pana la urma mireasa a inteles ca eu pana la ea nu am avut experienta cu rochiile de acest tip si, la o proba, vazandu-ma foarte serioasa si concentrata la ce faceam, ma intreaba: pare-mi-se tu nu ai mai cusut pana acum. Eu i-am spus ca nu, dar totul va fi bine. Evident ca am reusit si atunci a fost cea mai mare realizare a mea. De atunci am zis ca eu pot coase orice.”, a povestit Elena Grati.
Desi fiecare lucrare este speciala pentru Elena, exista una dupa care chiar a plans atunci cand a oferit-o. „Contine peste 1200 de flori crosetate si aplicate manual. La ea am lucrat vreo doua luni. Cred ca este si unica creatie la care am lucrat atat de mult si am pus tot sufletul in ea.”
Mai putin interesant pentru Elena, dar la fel de important in procesul de creatie, este crearea schitelor, in baza carora se realizeaza tinutele.
Totusi, viata de designer vestimentar nu este tocmai usoara in tara noastra. „Cumva posibiltatile in RM nu-ti permit altceva decat sa lansezi ceva comercial, pentru ca la noi cu creatia cam nu traiesti mult, dar eu sper ca-mi reuseste sa rup tiparele si sa combin mai multe: sa fie creativ, sa aiba un sens ceea ce creez si sa reusesc sa traiesc din asta.”, a mentionat in cele din urma Elena.