19.09.2024
A venit tocmai din Milano pentru a realiza o şedinţă foto sub apă! Arcady Manah îți explică cum are loc un astfel de shooting, dar și ce riscuri presupune - VIDEO

Pentru prima dată în cariera sa, fotograful Arcady Manah, a avut curajul să-şi scufunde aparatul foto de câteva mii de euro sub apă. După 4 ore, zeci de scufundări, câteva ţinute şi machiaje schimbate, Manah a obţinut poze demne de cele mai celebre reviste de fashion. Cum are loc o şedinţă foto sub apă, vezi în cadrul unui reportaj marca O Seară Perfectă.

O sedinţă foto sub apă presupune nu doar profesionalism, dar şi multe riscuri. „Aparatul foto costă mii de euro și în caz că ceva nu merge cum trebuie el va „dispărea” brusc, în câteva secunde. Da, este un risc oarecare. Este încordat ce ține de partea tehnică. Când ești deasupra apei ești convins, dar când ești scufundat, apa te duce”, a spus Arcady Manah, fotograf.

În cele aproximativ 4 ore, atât modelele, cât şi fotograful au făcut peste 40 de scufundări. „Sunt sigur că am obținut maxim 4 cadre, dar sper că sunt mai multe”, a adăugat Manah.

Irina Rimes, totul despre cearta cu Tudor Chirilă de la „Vocea României”: „Am ieșit din platou. Producția s-a împărțit în două”

„Este un proiect unical la noi în Republica Moldova. De asemenea, este și riscant, modelele au intrat de vreo 40 de ori sub apă. Pozele sunt minunate, dar sunt complet altfel decât ne-am gândit până astăzi. Camera este cea mai mare investiție în acest proiect. Avem o echipă de aproape 15 persoane”, a spus Irina Petrașcu, project manager.

Pentru o astfel de şedinţă foto, este nevoie de un machiaj rezistent la apă, iar pentru şi mai mult spectacol, modelele au îmbrăcat rochii semnate de designerul Evgheni Hudorojcov. „Am 10 ani de experiență de modeling internațional și mereu am visat să fac shooting sub apă și niciodată nu am făcut chestia asta. Am experiență de înot, dar anume shooting, nu. Eu credeam că rochiile o să mă ajute să mă țin la fund, dar ele, de fapt, mă ridicau mult mai ușor”, a menționat Ana Pîrlog, model.

„Cel mai greu este să suport frigul acesta după ce sunt udă. Este grea și săritura”, a adăugat stilista și modelul Cristina Barba.

Moldoveanca din Madagascar recunoaşte că a experimentat şi ea meseria de model. „Eu eram model în tinerețe și tare mi-aș mai dori, dar corpul nu-mi permite. Eu sunt numai spectatoare. Mi-aș fi dorit o astfel de sesiune foto. Mulțumesc Irinei că a organizat acest fashion shooting”, a notat Cynthia Elisoa, interpretă.

Cum să îți exfoliezi corect tenul, potrivit specialiștilor

SURSA FOTO: INSTAGRAM/ FACEBOOK

Articole din aceeasi categorie