21.11.2019
Regina Elisabeta a II-a si Printul Philip au aniversat ieri 72 de ani de casnicie! 10 fotografii memorabile ale cuplului regal    
Printul Philip i-a fost alaturi Reginei Elisabeta a II-a timp de 72 de ani, nunta cuplului avand loc pe 20 noiembrie 1947, cu cinci ani inainte ca aceasta sa fie incoronata.




Cum si cand s-a indragostit Ducele de Edinburgh de Printesa Elisabeta?

Cuplul s-a casatorit cand Ducele avea 26 de ani si viitoarea suverana - 21. Philip si Elisabeta au patru copii: Printul Charles, Printesa Anne, Printul Andrew si Printul Edward.

Printul Philip s-a nascut in Grecia, intr-una dintre familiile regale de origini grecesti si daneze, insa familia sa a fost exilata cand Philip era doar bebelus.

In adolescenta, printul a fost pasat de la o ruda la alta, tatal lui fiind in mare parte absent, iar mama - internata intr-o clinica psihiatrica.

Mai mult decat atat, la doar 16 ani, Philip si-a pierdut sora si intreaga familie a acesteia intr-un accident aviatic.

Cu toate acestea, tanarul si-a depasit trecutul tragic devenind un barbat inteligent, muncitor si absolut incantator.

Printul Philip si Printesa Elisabeta sunt veri indepartati si s-au cunoscut in 1934, la nunta verisoarei lui Philip, Printesa Marina, cu unchiul Elisabetei, Printul George.

Regina avea atunci 8 ani, iar Philip 13. Dupa ce si-a terminat studiile, Philip a intrat in armata, devenind ofiter naval.

Intre anii 1939 si 1943, Philip a format un cuplu cu o tanara numita Osla Benning. Relatia a luat sfarsit dupa ce, in timpul sarbatorilor de Craciun din 1943, Philip si varul lui David Milford Haven au vizitat Castelul Windsor.

Tot acel weekend, Philip a petrecut si a dansat cu Printesa Elisabeta, atunci in varsta de 17 ani. Si-au scris regulat timp de mai multi ani pana cand Regina a implinit 21 de ani si Philip a anuntat logodna lor.


Sursa foto: Profimediaimages.ro; Google.com

Sursa video: Avantaje.ro

Articole din aceeasi categorie