04 octombrie 2025, 11:54

Fac echipă zi de zi, însă în bucătăria „Gusturile se discută” au devenit rivali! Ce au ales să gătească actorul Viorel Cozma și prezentatoarea Zina Bivol - VIDEO

Fac echipă zi de zi, însă în bucătăria „Gusturile se discută” au devenit rivali! Ce au ales să gătească actorul Viorel Cozma și prezentatoarea Zina Bivol - VIDEO

Împart viața de familie, au creat împreună un videocast, iar acum au decis să împartă și bucătăria. Actorul Viorel Cozma și prezentatoarea Zina Bivol au intrat într-o adevărată bătălie pentru tigaie. Cum s-au descurcat cei doi, în competiția culinară marca „Gusturile se Discută”, află din cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”. 

Dincolo de carieră, cea mai mare prioritate pentru Viorel Cozma și Zina Bivol sunt copiii.

„Cu toate activitățile pe care le avem, ne străduim ca copiii să fie prioritatea noastră, le oferim maximă atenție. Ei acum se supără pe mine, dar cititul este obligatoriu. În special duminica, ne punem împreună toți pe un pat și citim. Dacă eu nu citesc, nu o fac nici ei. Eu citesc romane, belestristică. Sebastian tot, dar ăsta mare, Marius, care are 11 ani, nu citește belestristică, spune că așa fluturași nu-i plac. Are o carte de curiozități de o mie de pagini, a citit-o pe toată. Îi place să facă experimente. Când era mic, făcea asta mai des, acum un pic a lenevit pentru că, a început să stea mai mult la calculator”, a povestit Zina Bivol. 

Cafeaua, între mit și realitate. Ce spun studiile despre consumul zilnic - VIDEO

„Astăzi gătim vinete cu carne și cașcaval sau vinete umplute”, a menționat, în altă ordine de idei, actorul Viorel Cozma.

Cei doi dețin și o agenție de organizare a evenimentelor, a precizat Cozma: „Fiecare eveniment încercăm să-l organizăm diferit, depinde foarte mult de idee și de mesaj. Dacă vorbim de nunți și cumetrii, merge totul improvizat”.

Zina este prezentatoare de evenimente din 2009, atunci când abia începea să apară acest concept la ea în Raion, la Rezina: „A fost prima nuntă cea a fratelui meu. El mi-a încredințat să le duc evenimentul și cred că mai păstrez acel carnet unde mi-am făcut scenariul. Cred că lucrurile în viața mea au evoluat frumos și sunt foarte recunoscătoare. Pot să spun cu mâna pe inima că am tot ce mi-am dorit, dar am și luptat, important e să vrei. La Rezina, de unde sunt eu, am fost cea care a adus pentru prima oară conceptul de prezentatoare. Eu mă bucur că am fost o primă picătură”. 

Ana Maria Ivan și momentul care a scris istorie la Vocea României: „Este cea mai rapidă alegere din istoria emisiunii! Ai stabilit un record!” - VIDEO

„Acum eu tare mult optez pentru a mă întâlni cu mirii înainte de eveniment, să discutăm, să le înțeleg așteptările lor. Agenția noastră pune accent pe toate tipurile de evenimente. La fiecare nuntă și concert iubesc să venim cu ceva nou și toate apar din discuții. Ne gândim pentru a fi cât mai aproape de felul lor de a fi, de povestea lor”, a continuat prezentatoarea. 

Sursa Foto: Arhiva Pro TV Chișinău