21.07.2019
Adela Popescu, despre viata in patru. „Mi-am imaginat intotdeauna ca voi avea fetita”
De 7 luni incoace, Adela Popescu experimenteaza viata de mamica cu doi copii.
Adela Popescu, despre viata in patru. „Mi-am imaginat intotdeauna ca voi avea fetita”

Vedeta a povestit intr-un interviu pentru Perfecte.ro despre cum s-a acomodat la noua viata de familie, cat de repede si-a revenit dupa sarcina si cat timp mai are pentru ea si micile sale placeri.

Adela, ai revenit luni in platoul „Vorbeste Lumea”, in prima editie aniversara, in calitate de prezentator, alaturi de Cove si Lora. Te-au incercat ceva emotii? E prima oara cand te-ai intors acolo dupa nasterea celui de-al doilea baiat? 

Da, a fost prima data cand m-am intors in calitate de prezentator, de cand am plecat in concediu de maternitate, alaturi de Cove si Lora. Normal ca am avut emotii, am mai fost prezenta in platou ca invitat, dar de data asta a fost inedit, in plus a fost si o editie aniversara, 4 ani de „Vorbeste Lumea”.  

De revenit „pe bune” cand revii alaturi de Cove? 

De revenit „pe bune” alaturi de Cove se va intampla in toamna, odata cu inceperea noului sezon. Un sezon diferit. „Vorbeste Lumea” va avea un aer nou, un refresh total, chiar daca noi suntem vechi (rade), lucrurile care vor fi prezente vor fi noi, proaspete si surprinzatoare. Sunt ca o fetita care pleaca pentru prima data la discoteca sau la bal, depinde, si se gandeste cu ce rochita sa se imbrace, ce machiaj sau cum sa isi faca parul.  

Cum e cu doi baieti mici acasa? De fapt, trei baieti, daca il punem la socoteala si pe Radu! 

Mi-am imaginat intotdeauna ca voi avea fetita. Insa, imi dau seama ca a fi mama de baieti este cea mai adorabila treaba care mi se putea intampla, pentru ca au un fel unic de a-si iubi mama. Pe mine nu ma iubeste nimeni cum ma iubeste Alexandru sau cum reuseste Alexandru sa isi exprime dragostea, imi dau lacrimile, are cateodata momente cand imi face o declaratie de ma topesc pur si simplu. Asa ca baietii au ceva dragalas si sincer in comportament. Despre baietelul Radu sunt multe de povestit (rade), dar invat de la fiecare cum sa ma port cu celalalt. Sunt lucruri pe care le aplic in felul in care ma raportez la copii, dar pe care le aplic si la Radu, ca ce sa vezi, si Radu este un copil mai mic, uneori. 

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, persoane zâmbind, oameni stând jos şi în aer liber

Cum v-ati impartit sarcinile intre voi? 

La noi lucrurile au venit destul de lin, e adevarat ca pe noi ne-a dat peste cap Alexandru, pentru ca a fost primul venit si primele saptamani au fost destul de ciudate. Am ruperi de memorie efectiv, cred ca eram pe alta lume. Cand apare primul bebelus ti se da putin lumea peste cap, dar la fel ca si atunci, si acum, noi ne bucuram foarte tare de ajutorul mamei mele care este trup si suflet alaturi de noi. Si nu exista moment in care noi sa avem nevoie de ea si ea sa nu vina, chiar si mama lui Radu ne ajuta.

Dar pentru ca eu am ales sa il alaptez pe Alexandru pana la 2 ani si pe Andrei intentionez sa il alaptez destul de mult, pauzele dintre alaptari nu pot fi mari, asa ca eu nu pot lipsi prea mult de acasa si asta imi place foarte mult. Obligat-fortat am de petrecut mai mult timp cu copiii mei. De regula, il adorm intai pe Andrei, ii fac baita si apoi il adorm, in timpul asta Radu se joaca cu Alexandru, se conecteaza unul cu celalalt si fac ei chestii de baieti, apoi face si el baita si in liniste ne asezam in patut ca sa nu il trezim pe fratior.

Dimineata, Andrei se trezeste mai devreme si nu vreau sa il deranjez pe Alexandru, Radu il ia si vine in sufragerie si se joaca si ma lasa pe mine si pe Alexandru sa dormim mai mult. Ne impartim destul de bine responsabilitatile, el se duce si tot el il aduce de la gradinita. Acum, spre exemplu, s-au dus impreuna sa cumpere inghetata, iar eu am ramas cu cel mic. Lucrurile vin natural atunci cand nu ai sentimentul ca celalalt trebuie sa faca mai mult. De regula, aici apar problemele in cupluri, cand tu ca tata spui: tu esti mama, de ce nu te ocupi? Iar tu mama ii spui: eu sunt mama si nu i-am facut singura, implica-te si tu.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, persoane zâmbind, oameni stând jos, masă, copac şi în aer liber

Ati fost deja si in vacanta toti patru! Cum a fost? Greu, usor, mai vrei? 

Am fost deja in 2 vacante impreuna in varianta de 4, plus alte cateva deplasari prin tara. Vacanta asta a fost un vis pur si simplu, pentru ca am avut norocul sa gasim un loc potrivit pentru copii si pentru familiile cu copii mici. Eu am spus ca ani de acum incolo nu voi mai merge la un hotel mare, pentru ca pur si simplu chestia asta imi da batai de cap, imbraca copiii, dezbraca copiii, cele trei mese la care participi atunci cand esti la all inclusive te obliga la o anumita eticheta. Imbraca-i, sa nu mai stea cu mancare pe la gura, murdari pe picioare...

Acum am avut o vila cu piscina pe malul marii si efectiv de dimineata pana seara stateam in costume de baie si doar seara ne faceam un dus si ne culcam. A fost fantastic, ne-am relaxat cu adevarat fara sa mai avem alte griji in plus. Daca pana acum ma organizam sa il culc pe Alexandru, acum trebuie sa ma organizez sa ii adorm pe amandoi si asta se intampla destul de rar in acelasi timp. Dar o scoatem la capat. A fost foarte frumos si a fost prima vacanta in care m-am simtit bine, fata de Alexandru care a mai crescut si ma pot intelege cu el si fara sa mai am grija ca o sa cada, ca s-a murdarit sau, aoleu, a fugit copilul. Este foarte intelegator si ne asculta, mi-a placut foarte mult de Alexandru in perioada asta si cat despre Andrei, el este cuminte oricum.  

 Cum e Alexandru cu fratiorul Andrei? Este gelos, il protejeaza, se isca certuri? 

 Mi s-a spus ca prima perioada cand o sa il aduci acasa o sa fie cat de cat ok, dupa care o sa fie nenorocire. La noi pot spune ca a fost invers. La inceput, Alexandru a fost putin dezorientat, dar nu peste masura. Dar nu il mai alapta, dar de ce il tii la piept, ia-ma pe mine si joaca-te cu mine, insa in timp aceste lucruri s-au reglat. Iar acum se trezeste si il pupa, il mangaie, il giugiuleste, are grija de el. Sigur, am fost odata la bucatarie sa spal o farfurie si, cand m-am intors, Alexandru il calarea, noroc ca statea asta mic pe burta si nu i-a rupt coloana. Nu trebuie lasati nesupravegheati. Bine, el nu facea asta ca sa-i faca rau, ci pur si simplu pentru ca se juca cu el.

Cat de repede ti-ai revenit dupa a doua sarcina? 

Mi-am revenit destul de repede, uite au trecut 7 luni si mai am doar 4,5 kg de care pur si simplu nu scap. Desi fac sport, am grija ce mananc, nu reusesc sa scap de ele. Se pare ca de la an la an, stiu ca arderile nu mai sunt la fel ca pana atunci. Fizic cred ca mi-am revenit mai repede, m-am pus pe picioare mai repede decat la prima sarcina.

Ce iti place cel mai mult, acum, ca mamica de doi copii?  

Cel mai tare mi se pare ca am 2 copii (rade) si, cumva, atunci cand aveam doar unul simteam atunci ca vom face inca unul. Simteam ca nu aia e formula completa si e foarte tare ca dragostea nu se imparte, se inmulteste la 2,3 la 4 depinde de caz. Mi se pare ca tot ce fac acum are sens, am motivatia puternica sa fac totul mult mai bine, mult mai corect, mult mai de viitor.  

Ai momente in care zici ca nu mai poti, ca vrei o pauza? Se intampla des? Simti ca o sa clachezi de la oboseala si solicitare? Cum iti revii?

 Am avut momente in care am simtit ca o sa clachez, de obicei ele se sfarsesc cu plans (rade), dar plansul e foarte bun, te ajuta sa te descarci. Din cauza lor, aveam momente cateodata cand credeam ca o sa clachez si tot datorita lor nu mai clacam. Imi dau seama ca sunt foarte norocoasa ca ii am si e cel mai important lucru in acest moment al vietii mele. Pe de alta parte, incerc sa imi fac placeri in fiecare zi, mi se pare ca un parinte relaxat inseamna un copil relaxat. De exemplu, daca la cafea imi place sa imi inmoi o bucata de ciocolata si s-o mananc asa topita, fac asta. Am incercat in perioada asta, culmea, sa ma pun pe primul loc si a functionat.  

Cum te-ai defini acum? Care sunt cuvintele care te caracterizeaza cel mai mult? 

 Echilibrul, dar nu neaparat cel interior, imi doresc foarte mult sa fie un echilibru in tot, de la ceea ce vad, la ceea ce se intampla in jur. Sunt cea mai neconflictuala persoana pe care ai intalnit-o, as face orice, orice sa nu fie suparari. Ma mai caracterizeaza comoditatea, dar nu in sensul ca as fi lenesa, sunt un om extrem de adaptabil. Ma adaptez la clima, la locatie, la mediu, la mancare, la orice. Adica daca pleci cu mine intr-o vacanta si se intampla sa nu imi placa camera, asta nu imi strica vacanta. Poate nu e cum am visat, dar tot timpul voi gasi ceva dragut, „ia uite ce perdeluta draguta”.  

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, persoane zâmbind, oameni stând jos şi în aer liber

 Atunci cand nu stai cu copiii si mai ai timp si pentru tine, ce iti place sa faci? 

Nu imi vine sa cred ce placere am: sa stau pe canapea in liniste si sa ma uit la un serial. Mi se pare cea mai tare chestie pe care o poti face, nu se compara nici cu mersul la cinematograf, nici cu devoratul unei prajituri, nici cu plimbarile, nici cu nimic… Atunci cand stiu ca Alexandru pleaca la gradinita, Radu in treaba lui si Andrei doarme, iar eu am o ora-doua pentru mine sa stau sa ma uit la un serial si sa beau o cafea mi se pare Paradisul, Raiul pe Pamant. Nu imi doresc nimic mai mult. O fi rau, o fi bine, asta simt acum. O fi bine, ca peste o luna vad eu (rade), nu o sa imi mai permit astfel de momente, pentru ca incep treaba.

Ti-e dor de muzica? 

Mi-e dor de muzica, ascult muzica si fredonez asa in sinea mea. Este darul cu care sunt inzestrata, toate celelalte pot fi sau nu judecate, insa in ceea ce priveste vocea este un dar cu care m-am nascut. Sigur ca sunt interprete care canta mult mai bine decat mine, dar nu despre asta este vorba. Este ceva ce se vede, ce se aude. Mi-am tot dat seama de ce nu am mai facut asta in ultimul timp: pentru ca emotia pe care o simt atunci cand cant este atat de mare, ca uneori ma doboara si este atat de mare, incat vreau sa o ocolesc tocmai din cauza asta. E ciudat, dar asta simt.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, persoane zâmbind, cadru apropiat

Sursa foto: Facebook.com

Articole din aceeasi categorie