Aflate la cea de-a patra colaborare, Victoria si interpreta Tatiana Martin au transformat munca intr-o relatie de prietenie. Asta demonstreaza cea mai noua lansare muzicala a interpretei.
„Sa stii ca in acest produs chiar m-am intrecut pe mine. Este prima incercare de a canta o Doina. A canta o Doina este foarte greu. Trebuie sa ai in spate si cunostinte, talent dar mai presus pentru un asemenea gen e nevoie sa ai un dar de la Dumnezeu.”, spune Tatiana.
Talentul si munca te pot duce departe, dar cot la cot cu ele sta munca regizorului. Exact asta demonstreaza cea mai noua lansare a interpretei Tatiana Martin.
„Este o persoana foarte talentata cu idei care izvorasc si eu apelez la ea de fiecare data cu mare incredere.”,astfel o descrie Tatiana pe actrita Victoria Rosca, cea care a regizat videoclipul piesei.
Pe cele doua le leaga o frumoasa relatie de prietenie. Au inceput sa colaboreze profesional iar admiratia reciproca pentru valorile pe care le promoveaza le-au apropiat. Acesta fiind al patrulea videoclip la care colaboreaza.
„Nu am fost prietene din start. Eu nu sunt o persoana foarte prietenoasa mai ales cu oamenii cu care lucrez. Cu Tatiana ne-am apropiat mai mult pentru ca ea este si actrita in Teatrul Popular. Am ajuns deja la regia celui de-al patrulea videoclip si o simt ca pe sora mea pot sa zic.”
Mesajul piesei a reusit deja sa sensibilizeze sute de internauti care nu au ezitat sa le felicite pentru colaborare sau sa se regaseasca in mesajul piesei.
„Este drama a mai multor femei din societatea noastra. Eu prin aceasta piesa am vrut sa sparg niste stereotipuri. Si oamenii bogati traiesc drame.”, zice Victori. „Deja am citit prin comentarii ca oamenii au inteles mesajul!”, a adaugat ea.
Filmarile pentru videoclip s-au desfasurat la raul Nistru. Interpreta a schimbat trei tinute. Una in stil traditional caracteristic Doinei iar celealte doua au fost de inspiratie vintage.
Da play si traieste muzica!
Surse foto/video: Google.com, Facebook.com, YouTube.com