12.08.2024
Misha Miller face din nou echipă cu un artist internațional! Interpreta a lansat împreună cu July 7 piesa „Excited” - VIDEO

O noapte fierbinte de vară, o petrecere reușită și o piesă senzuală R&B? Cine ar spune nu la un asemenea scenariu? Misha Miller și July 7 sunt „excited” să le asculți noua piesă, care pune accentul pe chimia pe care o poți avea cu o persoană specială.

Misha Miller face din nou echipă cu un artist internațional și continuă trend-ul pe care l-a început cu piesa „Mamma mia”, reactivând stilul R&B în Republica Moldova și România.

Piesa „Excited”, care are și influențe pop, o să ne facă să ne gândim la petreceri ținute în aer liber, unde doar mișcările de dans senzuale și privirile intense contează! „Sunt entuziasmată de piesa „Excited” și sper să prindă la public. Orice colaborare nouă este inedită pentru mine, cred că artiștii își pot uni forțele pentru a lansa piese din ce în ce mai interesante. „Mamma mia” a avut un succes incredibil, iar „Excited” continuă pe linia R&B care începe să devină, din nou, foarte apreciată”, spune Misha Miller.

Elena Javelea este însărcinată! Primele poze cu burtica de gravidă, după mai multe luni în care și-a ținut sarcina în secret - FOTO

 Misha Miller este cunoscută pentru piese ca „Mahala”, „Un minut”, „Brațele”, „Rakata”, în colaborare cu Sickotoy . De asemenea, ea a făcut echipă cu Jean Gavril  în cadrul campaniei Roton 3.0 pentru un cover al cunoscutei melodii „Cerul”, care a fost lansată de trupa Proconsul. 

În mai 2024, artista a lansat „Mamma mia”, alături de Dyce, Andro și The Limba. Melodia s-a clasat pe locul #1 Shazam România și Media Forest, având peste 100.000 de utilizări de sunet pe TikTok. În iunie și iulie 2024, Misha Miller a lansat cu Azteca melodia „Ce vrei să-mi spui?” și „Ciuleandra” alături de Boehm, primul DJ român invitat să pună muzică pe scena festivalului Tomorrowland. 

July 7 a lucrat, inițial, ca producător pentru cântăreți ca Young Thug și Travis Scott. Ulterior, după ce a făcut beat-uri pentru superstaruri, el și-a început drumul ca artist solo. Melodia „Excited” a devenit virală și a avut succes în UK, astfel că Misha Miller și-a dorit să își pună amprenta pe acest proiect pentru ca piesa să devină internațională. 

Mituri despre înaintarea în vârstă, pe care nu trebuie să le mai crezi

„Excited” este acum disponibilă pe toate platformele de streaming YouTube, Spotify, Apple Music, Deezer și Tidal.

Articole din aceeasi categorie