Ellen Pompeo, care i-a dat viata medicului Meredith Grey in ultimii 15 ani, si-a anuntat fanii ca sezonul 17, care debuteaza luna viitoare la ABC, are sanse mari sa fie ultimul. Reprezentantii postului tv declarau inca din 2018 ca vor sa continue povestea, dar ca fara Ellen Pompeo nu vad rostul continuarii serialului.
Intr-un interviu acordat revistei Variety, actrita de 50 de ani a declarat ca sansele de a renunta la continuarea povestii sunt extrem de mari.
„Mereu ma lupt ca serialul sa fie cat de bun se poate. Ca producator, simt ca am permisiunea de a face asta. Adica, acesta este ultimul meu an de contract. Nu stiu daca va fi ultimul an. Dar este foarte posibil sa fie”, a marturisit actrita.

Ellen Pompeo, care joaca in serial din 2005, a declarat anterior ca a spus cam toate povestile care trebuiau spuse si ca vrea sa se dedice si altor proiecte.
„Simt cu adevarat ca am cam spus toate povestile care le puteam spune. Sunt foarte incantata sa fac niste lucruri noi, e timpul sa le mai combin. Sunt incantata de cariera mea de producator si cu siguranta imi doresc o schimbare”, declara actrita in 2018 pentru Entertainment Weekly.
Ellen Pompeo, record de longevitate cu Meredith Grey

Ellen Pompeo este printre putinii actori care au ramas 17 sezoane in serial, dintre cei care au inceput Anatomia lui Grey in 2005. Patrick Dempsey si Sandra Oh au parasit platoul de filmare cu ani in urma, singurele care au ramas sa tina steagul sus fiind Ellen Pompeo si Shonda Rhimes, creatoarea serialului.
Anatomia lui Grey este, azi, cel mai longeviv serial din categoria Medical drama. Urmatorul sezon, al 17-lea, va ajunge pe micile ecrane la 12 noiembrie si va trata problema pandemiei de coronavirus.
Intr-o postare pe Instagram, Ellen Pompeo a dedicat acest sezon „tuturor celor care au murit si tuturor celor care, prin gratia lui Dumnezeu, mai rezistati”.
Sursa foto: Profimediaimages.ro/Getty Images