Intr-o postare pe contul lor oficial de Instagram, Meghan Markle si Printul Harry dezvaluie ca au decis, dupa luni intregi de discutii si framantari, sa aiba un nou rol in cadrul Familiei Regale Britanice.
„Intentionam sa ne retragem din postura de membrii seniori ai Familiei Regale si sa muncim pentru a deveni independenti din punct de vedere financiar, in timp ce vom continua sa sprijinim neconditionat pe Majestatea Sa Regina”, spun cei doi in declaratia lor comuna.
Ducii de Sussex, care nu si-au ascuns afectiunea pentru Canada, au de gand sa se stabileasca acolo si sa faca naveta, din cand in cand, la Londra. Cei doi sustin ca la baza deciziei lor sta si sustinerea de care se bucura din partea britanicilor de rand.
„Aceasta balanta geografica ne va permite sa ne crestem fiul in spiritul aprecierii traditiilor regale in care s-a nascut, in timp ce va aduce familiei noastre spatiul necesar pentru a ne concentra pe noul capitol, inclusiv lansarea unei noi entitati caritabile”, mai spun cei doi.
Peste 500.000 de fani ai Ducilor de Sussex au citit mesajul lor in decurs de o ora, iar cei mai multi i-au felicitate pentru alegerea lor.
Fotografii: Getty Images