Jucarii hainute si dulciuri sunt doar cateva dintre cadourile pe care le-au primit peste 60 de copii, in cadrul caravanei „Cutia cu daruri”. „Au fost colectate din diferite tari din Europa, cum ar fi Italia, Germania, Franta, Austria. Cutia cu daruri s-a nascut in Franta, dar a molipsit si pe alti moldoveni, din diaspora. Bineinteles ca si moldovenii de acasa au participat, ei au adunat peste 300 de cutii si aceste cutii speram sa bucure copiii.”, spune organizatoarea caravanei, Viorica TIMBALARI.
Cutia cu daruri ajunge in toate raioanele tarii si are scopul sa aduca macar un strop de fericire celor care au cea mai mare nevoie.
Viorica TIMBALARI, organizatoare caravana: „Toti copii din aceasta campanie sunt din familii social vulnerabile si copii cu dizabilitati. Este miza noastra pentru acesti copii pentru ca sunt cei mai tristi. Au nevoie de o deosebita atentie din parte noastra.”
Pandemia nu a fost un impediment pentru donatii, asa ca oamenii au adunat de toate. Pe langa cadouri, copiii au avut parte si de gustari speciale, care le-au adus si mai multa bucurie. In timp ce-si asteptau gustarea, micutii au facut un adevarat recital de colinde, iar cei mai curajosi au spus si ce au scris in ravasul pentru Mos Craciun.
Surse foto: Google.com, Facebook