07.06.2024
A fost lansată prima carte de dicție pentru copii din Republica Moldova. Vera Nastasiu, autoare: „Istoria acestei cărți a pornit de la o fetiță mică care avea un defect grav de vorbire” - VIDEO

„Găinuşa nouă de la ora nouă”! Vera Nastasiu a lansat o carte pentru copii, care împleteşte distracţia cu dezvoltarea abilităţilor de vorbire. Cum a fost la lansarea cărții, află din cadrul unui reportaj marca O Seară Perfectă.

„Acest eveniment este expresia muncii pe care am depus-o în toată această perioadă. Este o poveste pe care am gândit-o, am trăit-o și o trăiesc în continuare, în fiecare zi. Am reușit să o umanizez și s-o pun în paginile unei cărți. Poate fi un instrument util pentru fiecare familie din această țară. Istoria acestei cărți a pornit de la o fetiță mică care avea un defect grav de vorbire. Gloria nu putea să pronunțe sunetul „r” când era mică”, a notat Vera Nastasiu, autoare.

Autoarea a spus și ce semnifică titlul cărţii: „E sugestivă pentru că eu am adus-o pe lume în preajma acestei ore. Am lucrat acest joc de cuvinte... Să nu uităm, toate cărțile de povești din această țară se scriu mai întâi pentru părinți. Ei transmit mesajul”.

Daniela Cheltuitor l-a botezat pe micuțul Mark! Cu câți nași de botez s-a ales fiul ei - VIDEO

Gloria, fiica Verei Nastasiu, este cea care a inspirat-o să scrie această carte. „Am vrut să decurgă bine lansarea cărții „Găinuşa nouă de la ora nouă”. Eu am modificat unele idei, unele exerciții și asta pe mine mă face foarte fericită. Am reuțit să aduc un rezultat bun. De la mama am învățat că fiecare om are nevoia să fie respectat”, a menționat Gloria Nastasiu, elevă.

Alături de Vera, la evenimentul de lansare a cărţii a fost regizorul Dumitru Chicu, dar şi elevi ai cursurilor de dicţie. „Le felicit pe ambele cu așa cărțulie frumoasă. Vera este un om puternic și pe lângă faptul că a dat naștere Gloriei, a dat naștere și cărților. Ajută oamenii să vorbească frumos”, a notat Dumitru Chicu, regizor.

Să nu faci asta cu pielea ta niciodată! Top 5 mituri despre îngrijirea tenului - VIDEO

Iar copiii au spus câteva exerciţii de dicţie, pe care le-au învăţat la cursurile Verei. „Un caricaturist a caricaturizat o caricatură”, a menționat Eliza, 10 ani.

Articole din aceeasi categorie