Presedintele Klaus Iohannis si sotia sa, Carmen Iohannis, s-au numarat printre invitatii ceremoniei de intronare a imparatului Naruhito al Japoniei, un eveniment marcat de ritualuri, la care au participat mii de oaspeti din aproape 200 de tari.
Dupa intrevederile cu premierul Japoniei, Shinzo Abe, si cu presedintele Finlandei, Sauli Niinisto, cuplul prezidential roman a participat atat la ceremonia istorica, cat si la banchetul oficial.
Presedintele a purtat frac, o ocazie rara, iar Prima Doamna a ales o rochie lunga din matase, de un albastru turcoaz, o creatie semnata Andreea Tincu. De data aceasta, Carmen Iohannis a avut atat mainile, cat si picioarele acoperite, iar zona decolteului a fost la baza gatului, cu doar cateva pense, iar talia mai mult sugerata, cu un mic drapaj. Accesorizarea cu acea gentuta nude putea fi mai fina, prin purtarea unui clutch de seara pretios.
La Tokyo, imparatul Naruhito (59) si-a proclamat oficial ascensiunea la tronul Crizantemei in prezenta a peste 180 de demnitari straini.
„Jur ca voi actiona conform Constitutiei si ca imi voi indeplini responsabilitatea mea ca simbol al statului si pentru unitatea oamenilor”, a spus imparatul Naruhito.
Proclamarea s-a desfasurat in Sala Pinilor (Matsu no ma), cea mai eleganta din Palatul Imperial din Tokyo, in prezenta unui grup restrans, ceilalti invitati ramanand in salile anexe. Imparatul s-a aflat in Takamikura - o inalta structura octogonala, cu bogate decoratiuni aurii si negre, plasata pe o estrada si drapata cu perdele violet. In interior era un jilt pe care suveranul nipon nu s-a asezat insa in niciun moment al acestui ceremonial. Imparatul nipon a avut in pavilion doua dintre cele trei comori sacre - o sabie si o piatra pretioasa. Acestea impreuna cu o oglinda din bronz formeaza comoara imperiala a Japoniei. Imediat alaturi s-a aflat tronul imparatesei Masako, de dimensiuni putin mai mici.
Ziua s-a incheiat cu un banchet la care au fost invitati inaltii demnitari, de la printul Charles al Marii Britanii la premierul sud-coreean Lee Nak-yon si membri ai Guvernului japonez, la un hotel din Tokyo.
Sursa foto: okmagazine.ro