Locul de munca si atmosfera de la serviciu conteaza foarte mult icand vine vorba de starea ta de spirit de zi cu zi si, in definitiv, fericirea si implinirea ta. Uneori, lucrurile acestea care par mici sunt chiar mai importante decat salariul si stau si in puterea ta. Iata cum poti sa fii mai fericita si mai implinita la serviciu: 

 

1. Relaxare cu ajutorul artei. Cum poti avea parte de ea la birou

Efectul relaxant pe care il are arta asupra mintii este deja cunoscut si probabil ai observat si tu ca muzica, dansul sau pictura au puterea de a te detensiona si de a risipi stresul. Daca sta in puterea ta sa organizezi o astfel de activitate, iti recomandam sa o faci fara ezitare, fiind un mod prin care care echipa se sudeaza mai bine, iar membrii sai se relaxeaza, iar in final toata lumea are de castigat.

Dupa cum vezi, este vorba despre un atelier de intiere, dar si unul prin care cu ajutorul vopselelor si al pensulelor poti crea un mediu placut, lipsit de stres si de presiune si in care domneste creativitatea si buna dispozitie.

 

2. Daca iti doresti sa faci parte dintr-o echipa unita, fa tu primul pas

 

Unul dintre cei mai importanti factori de care depinde fericirea ta la locul de munca este colectivul. Daca iti petreci ziua alaturi de colegi binevoitori, comunicativi si cu o atitudine deschisa, cu siguranta vei merge cu placere la birou in fiecare zi, nu-i asa?

Ei bine, daca echipa din care faci parte sufera la capitolul comunicare, fa tu primul pas catre ei. Propune-ti ca timp de o saptamana sa lasi de la tine, sa privesti orice situatie in mod optimist si sa mentii o atitudine deschisa si pozitiva. Nu alimenta niciun conflict si nu barfi niciun coleg. Vei vedea ca schimbarea poate sa porneasca de la un singur om, iar noi iti recomandam sa fii chiar tu insati acea persoana. In final, este vorba doar despre perspectiva, iar daca alegi sa vezi lucrurile pozitive, cu siguranta ele vor deveni din ce in ce mai evidente.

 

3. Decorul biroului, ce poti sa faci pentru a crea un spatiu in care sa te simti bine si sa te concentrezi cu succes pe activitatile profesionale

Dupa ce am bifat starea ta mentala si echipa din care faci parte, este absolut necesar sa vorbim despre un alt criteriu esential pentru fericirea la locul de munca. Este vorba despre decorul biroului. Este demonstrat faptul ca mediul in care ne desfasuram activitatea are un impact puternic atat asupra starii noastre de spirit, cat si asupra productivitatii noastre, asadar, daca poti sa intervii asupra decorului, noi iti recomandam sa o faci mai ales cand vine vorba despre cateva aspecte cheie.

Un prim lucru la care trebuie sa fii atenta este luminozitatea din birou. Daca in incaperea in care lucrezi nu intra suficient de multa lumina naturala, poti sa aduci tu insati o lampa, care sa te ajute sa ai parte de lumina de care ai nevoie pentru a te concentra mai bine. Alt lucru asupra caruia ai putea interveni este decorul spatiului tau de lucru – amplaseaza pe birou fotografii cu cei dragi sau imagini inspirationale si nu uita de o planta sau de o vaza cu flori, care sporesc puterea de concentrare si iti confera si o stare de spirit mai buna.



Aceste trei aspecte sunt in masura sa transforme in totalitate felul in care te simti la serviciu. De ce alte criterii crezi ca mai depinde fericirea ta la locul de munca? 

ele.ro