Aceasta infectie se poate dezvolta in interiorul (orjelet intern) sau in exteriorul (orjelet extern) pleoapei, si poate aparea la orice varsta.
Pleoapa va fi usor dureroasa, sensibila, cu hiperemie si edem la locul infectiei (o mica umflatura rosie) care in aproximativ 3 zile evolueaza spre o colectie purulenta ce se sparge, dreneaza si se vindeca in medie intr-o saptamana.

 

Cauze

 De obicei, etiologia este reprezentata de stafilococul auriu, care este deseori prezent la nivelul tegumentelor. Si alti factori cum ar fi: lipsa unei igiene corespunzatoare, transpiratia, frecarea pleoapelor, poluarea, produsele cosmetice folosite incorect si excesiv, vechi si contaminate cu bacterii, pot favoriza aparitia orjeletului.

Transmiterea se face prin contactul ochilor cu obiecte sau maini murdare, folosirea acelorasi picaturi de ochi cu alte persoane bolnave, inotul in piscine murdare, toate acestea pot constitui cai de transmitere a infectiei.

 

Simptome de orjelet

 La nivelul pleoapei superioare sau inferioare poate aparea o umflatura care se transforma intr-o colectie purulenta hiperemica cu punct galbui care poate supura.

In aproximativ 3 zile punctul (capul) cu puroi se sparge, puroiul se elimina si ca urmare durerea si inflamatia scad. De multe ori, pacientii au ochii lacrimosi, senzatii de presiune, durere, arsura locala sau uneori dureri in gat, secretii nazale, stare generala proasta, febra.

 

Ulciorul extern se poate remite spontan, pe cand cel intern, care se formeaza in interiorul pleoapei se poate resorbi sau se poate inchista necesitand interventie chirurgicala pentru evacuarea sa.

 

Diagnostic

Daca urciorul nu se vindeca spontan sau prin tratamentul local uzual, se poate recolta puroi de la nivelul leziunii si se pot face examene bacteriologice (incluziv antibiograma). In felul acesta se pune diagnosticul exact si se poate ridica tratamentul cel mai eficace.

 

Tratamentul ulciorului

In general, ulciorul se vindeca spontan in decurs de o saptamana sau printr-un tratament ambulator ce consta in administrarea de unguente si picaturi cu antibiotice (tobramicina, ciprofloxacina, gentamicina etc) si antiinflamatorii (steroidiene sau nesteroidiene).

Se pot folosi si comprese calde si antiseptice de 2-3 ori pe zi, 3-4 zile, pentru a grabi evacuarea puroiului. Daca infectia nu cedeaza sau daca apar complicatii, se recurge la tratament cu antibiotice sistemice.

Daca un orjelet intern evolueaza (in ciuda tratamentului corect aplicat) intr-un salazion, acesta va trebui incizat si drenat chirurgical. Dupa interventie este necesara continuarea medicatiei locale (unguente si picaturi cu antibiotic si antiinflamator).

 

Esentiala este si igiena locala (cu apa calda amestecata cu sapun sau sampon pentru bebelusi) sau folosirea produselor special destinate pleoapelor (solutii sau servetele imbibate in solutii dezinfectante).

Este bine de stiut ca orjeletul nu trebuie niciodata stors, deoarece aceasta manevra poate duce la aparitia unei complicatii mai grave (flegmon orbitar).

 

Complicatiile unui ulcior

Urciorul devine dureros, se mareste in dimensiuni sau continua sa dreneze puroi, fara ameliorare in 3 zile. El poate recidiva sau poate aparea in mai multe locuri pe pleoapa.Asocierea cu o conjunctivita (infectia conjunctivita (infectia conjunctivei) sau cheratita (infectia corneei). De asemenea este importanta tratarea blefaritei asociate, care favorizeaza aparitia orjeletului.

Infectia se poate inchista (in special orjeletul intern) fiind necesara evacuarea lui chirurgicala. Infectia se poate extinde la nivelul pleoapei, sprancenei sau la tegumentele fetei, fiind necesar tratament antibiotic general (mai ales la pacientii diabetici sau imunodeprimati).

 

Prevenire

Cel mai important este ca pacientul sa mentina o igiena riguroasa a ochilor si mainilor. Pe cat posibil trebuie evitate zonele intens poluate sau cu praf, sa se inlocuiasca periodic cosmeticele, sa se foloseasca ochelari de soare pentru protectie si sa se foloseasca lentilele de contac pana la vindecarea orjeletului.

 

Daca acesta recidiveaza frecvent, se poate institui un tratament de lunga durata cu tetraciclina (doza zilnica orala de intretinere de 250 mg) pentru a realiza profilaxia orjeletului. Unii specialisti recomanda si vaccinarea antistafilococica in scop profilactic.

 

Sursa foto: Google.com

Csid.ro