Lygia Alexandrescu a precizat ca ar trebui consumate in continuare cinci mese pe zi, dintre care trei principale si doua gustari cu legume si fructe proaspete, pe perioada postului. Aceasta a explicat ca se poate opta pentru legume, insa nu trebuie gatite in mult ulei, pentru mai mult gust, ci la cuptor, la aburi sau pe gratar, iar uleiul trebuie adaugat la sfarsit pentru a nu fi tratat termic.

 

 

De asemenea, se recomanda sa se foloseasca minimul de sare si sunt interzise pliculetele cu condimente. La micul dejun, sunt recomandate cerealele integrale in combinatie cu fructe si nicidecum cu lapte sau iaurt de soia, pentru ca astfel s-ar combina carbohidrati cu proteine, ducand la ingrasare. Totodata, trebuie avuta grija ca cerealele alese sa nu contina zahar adaugat si sa se consume cat mai multa apa in timpul zilei pentru ca altfel acestea vor duce la constipare in loc sa aiba efectul invers.

 


Alexandrescu mai spune ca pe perioada Postului ar trebui sa se evite fumatul si consumul de alcool pentru ca procesul de detoxifiere sa fie cat mai eficient. Nutritionistul, alaturi de alti specialisti, propun si cateva retete vegetale, bune pentru mentinerea siluetei:

 

 

- bors de legume (cu morcov, sfecla rosie, radacini de telina, patrunjel si pastarnac, dovlecel, ceapa, cartofi, varza, bors si cimbru)

 

- pate de vinete cu ardei copt (vinetele si ardeii copti se amesteca la robot, se adauga usturoi zdrobit, ulei si cimbru, se pot pune si rosii coapte decojite si tocate marunt, patrunjel sau orice alta planta aromatica), foarte gustos in combinatie cu o paine integrala

 

- vinete umplute cu legume (taiate pe jumatate si scobite, date cu sare grunjoasa sa-si lase zeama, umplute cu un amestec din propriul miez, morcov ras, ciuperci si ceapa calite, date cu pesmet si pregatite la cuptor), fel care se poate consuma atat cald, cat si rece

Perfecte