Recent, antrenoarea și luptătoarea K-1, Nadejda Canțîr, și-a sărbătorit ziua de naștere. Cu această ocazie a hotărât să ofere cadou câtorva femei o lecție de autoapărare.
„Nu prea sărbătoresc ziua de naștere, dar foarte multe doamne, domnișoare mă întreabă când o să facem un antrenament de autoapărare, să vadă cum este asta. Și m-am gândit că era și duminica și Ziua Profesorului și eu fiind antrenoare aș dori să ofer ceva tuturor, gratuit. Iar prezența atâtor domnișoare, doamne și însărcinate m-a uimit și am înțeles că aș putea să fac ceva pentru ele pe parcurs”, a spus invitata serilor perfecte.

Canțîr a rămas plăcut surprinsă și a menționat că susținerea pe care o simte este cel mai mare cadou.
„Atât de multe emoții am avut, nici nu mi-am dat seama că atâta timp n-am fost în oraș, n-am avut activitate, iar oamenii încă cred în mine și văd că eu aș putea să îi ajut și asta este foarte plăcut, este cel mai mare cadou. Și cred că o să încep să fac ceva în oraș pentru femei”, a menționat Nadejda.
Toate femeile care au venit la antrenament au primit un tricou personalizat din partea Nadejdei pe care scria - „Frumoasă și puternică”.
La antrenament au venit un număr de femei mai mare decât se aștepta antrenoarea:
„Nu am numărat, dar cred că au fost peste 30 de femei. Au fost copii din zona de unde eu antrenez, au fost doamne pe care le-am văzut prima oară și chiar din mai multe regiuni ale Republicii Moldova”.

Antrenamentul era preconizat pentru o oră jumătate, însă energia și dorința femeilor a făcut să se prelungească. Astfel, Nadejda și-a sărbătorit și ziua de naștere într-un mod special:
„Noi am făcut ca un antrenament simplu pe care eu îl fac zi de zi la sală. Le-am invitat să facem o oră jumate, dar a durat puțin mai mult, pentru că trebuia să explic, să arăt. Dar am reușit să le arăt ce este mai simplu și necesar și diferite elemente, ca exemplu dacă sunt apucate de geantă sau de păr. Au rămas surprinse și le-a plăcut, chiar mi-au scris că ar vrea să vină la sală. Am văzut că erau fete talentate care fac din prima, iar eu nu sunt norocoasă la acest capitol, eu mereu a trebuit să muncesc pentru tot ceea ce am și în prezent tot foarte mult muncesc”.

Poți vedea în video-ul de mai jos cum a fost antrenamentul:
SURSA FOTO/VIDEO: PRO TV CHIȘINĂU, INSTAGRAM


