La ediția din 2024 al Campionatului Mondial de Lupte Feminine din orașul Tirana, Albania, Rîngaci a dispus în finala categoriei de 65 de kilograme de rusoaica Alina Kasabieva, cu 10 la 3.
De asemenea, Rîngaci le-a mai învins pe Rin Teramoto din Japonia (2-0), Dilnaz Sazanova din Kîrghistan (4-0), și în semifinale a trecut cu 10-0 de Shiksha Shiksha din India.
După victoria obținută la Tirana, campioana a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care își exprimă fericirea că a reușit să câștige după o perioadă dificilă din viața sa:
„După o perioadă mai dificilă din viața mea mă bucur ca am reușit sa mă vindec cu acest titlu de campioană. Mi-am dorit sa urc pe treapta cea mai mare și să închei frumos acest capitol de U23. Mi-a fost greu sa revin dar am reușit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și celor care m-au susținut, celor care s-au bucurat și care au urmărit. Mulțumesc la toți pentru felicitări și cuvinte frumoase”.
Irina Rîngaci este o luptătoare în stil lupte libere. În 2021, ea a câștigat două medalii de aur la proba de 65 de kilograme femei: la Campionatul Mondial de la Oslo, cât și la Campionatul European de la Varșovia. Este prima campioană mondială la lupte din istoria Republicii Moldova.
La data de 5 august 2024, Irina Rîngaci a pierdut în primul tur al Jocurilor Olimpice. Ea a fost învinsă de Pak Sol Gum, din Coreea de Nord, cu scorul final de 6-10.
SURSA FOTO: INSTAGRAM/i.r.i.n.e.l.l.001