Sportiva din Republica Moldova, Nicoleta Cojocaru, la 16 ani și-a confirmat statutul de favorită la Campionatele Mondiale de haltere U-17, desfășurate la Cali, Columbia. Halterofila a obținut trei medalii de aur.

Aur la smuls și record mondial la aruncat
În concursul categoriei de 58 kg, desfășurat în arena Coliseo El Pueblo, Nicoleta a dominat competiția. La proba de smuls, halterofila a ridicat 88 de kilograme, astfel a cucerit prima medalie de aur.
La proba de aruncat, aceasta a impresionat printr-o performanță excepțională de 114 kilograme, rezultat care reprezintă un record mondial la categoria sa de vârstă.
Cu un total de 202 kilograme, halterofila a devenit campioană mondială absolută și a obținut cea de-a treia medalie de aur. Performanța sa a stabilit un nou record mondial și la total, iar rezultatele obținute la aruncat și total reprezintă totodată noi recorduri europene la categoria de vârstă U-17.

Gabriela Danilov, în top 10 mondial
O altă reprezentantă a Republicii Moldova, Gabriela Danilov, s-a clasat pe locul 9 la categoria de 48 kg, și a încheieat competiția în topul celor mai bune zece sportive.


