Lupta la braț sau armwrestlingul, este o competiție de forță, practicată în întreaga lume. Deși pare doar un test de putere, este și despre caracter, dar și perseverență.
Atleta Nicoleta Bodrug a explicat cum a ajuns să practice acest sport: „Fiind primul an la universitatea de medicină, la educația fizică, am dat un normativ, nu săritura în coardă, dar ca alternativă am făcut proba de flotări ca băieții. Le-am făcut corecte, la care profesorul m-a chemat în secția triatlon forță. Eu nu știam ce înseamnă acest sport, am văzut o grupă de studenți și cointeresată să văd ce fac ei, am încercat și eu. După care, la 29 octombrie 2017 a fost prima participare, având doar forță și pregătire fizică bună, am câștigat locul 3 la brațul stâng, după care s-a început dragostea nebună față de acest sport, pe parcursul a 7 ani”.
Pe parcursul acestor ani, a reușit să îmbine studiile la medicină cu performanțele în armwrestling, devenind multiplă campioană națională și vicecampioană internațională.
Nicoleta Bodrug a adăugat: „În 2018 am primit calificarea de arbitru național, după care am fost peste hotare testată și pentru prima dată după doi domni care au primit calificare la nivel mondial, am fost eu, prima femeie din Republica Moldova, și aceasta mi-a dat încă mai multă motivație și ambiție”.
Cu origini ce datează din antichitate, armwrestlingul, practicat în special de bărbați, rămâne un sport popular și astăzi, fiind adesea încercat chiar pe băncile școlii.
„La noi, în clubul de armwrestling, ne antrenăm de 3 ori pe săptămână, în sala de forță, unde facem exerciții specifice pentru diferite grupe și tehnici, după care a 4 zi este preconizată doar la masă, sparringul, în care ne perfectăm tehnica, diferite situații la rezistență. Nu este o luptă cu maximalul de forță, permitem la adversar să facă tehnica, apoi el nouă ne permite, ca să fim cei mai buni”, a spus Nicoleta.
Armwrestlingul nu se rezumă doar la forța brațelor, antrenamentele implică toate grupele de mușchi, pentru a avea o pregătire generală bună.
Atleta a explicat și care sunt etapele unui antrenament: „În orice sport care există, trebuie încălzire. Nu excludem niciodată încălzirea pentru a evita traumele. Și plus la toate, la toate competițiile, antrenamentele, noi scoatem brățările și inelele. Nu se permite. Facem mișcare de pronație. Ca de obicei, asta este lupta top roll, lupta de sus, și mișcarea de supinație, asta e în lupta de hook. În cazul în care în lupta noastră a fost rupere, se aplică strap, când adversarii luptă în aceeași tehnică top roll. Se aplică o bandă, în care cum ai da, trebuie să ajungi la pin să fii câștigător, sau el, sau eu”.
Lupta la brațe nu este doar despre forță fizică, ci și despre dezvoltare emoțională: „De fapt, armwrestlingul m-a format pe mine ca caracter și ca să mă pot descoperi, și într-adevăr să aflu că sunt puternică. Pe mine foarte mult m-a format, m-a cizelat, și m-a ajutat să am caracter, și nu vorbim doar de sport, în viața de zi cu zi să pot să iau decizii prompte, să fiu stăpână pe viața mea”, a concluzionat atleta.