Aceasta poveste este una adevarata, impartasita de una dintre cititoarele noastre:
Stimata doamna pshiholog Irina Novac, sunt Bianca, am 35 de ani. Ma aflu, ca sa spun asa, intr-un mic impas al vietii. Au mai existat si altele... Sunt foarte implinita profesional, am finalizat un doctorat extrem de dificil, insa din pacate, traiesc si ma zbat in Romania, pentru un salariu mizerabil. Nu am avut inca ocazia sa plec in strainatate. Sunt intr-o de relatie cu un barbat mai in varsta decat mine cu 20 de ani. L-am cunoscut la 20 de ani ai mei, deci acum 15 ani. Am vazut totul in el o lunga perioada de timp. Parintii mei nu au stiut sa imi ofere afectiune, sprijin, si atunci am cautat in alta parte.... Am crezut atunci ca totul va fi bine in cuplu, insa nu a fost asa. Eu mi-am dorit o familie, copii. Apoi, peste ani si ani, sa aflu ca el nu isi doreste nici casatorie, nici copil. Acum 5 ani iubitul a suferit o operatie, in urma careia a ramas steril. M-am refugiat in profesie, in studii, atat am stiut sa fac. Singura scapare, singura solutie a fost cartea, singura satisfactie, singura fericire. Parintii mei sunt foarte saraci, nu au putut sa ma ajute cu nimic. Eu nu am nimic al meu, nimic. Iubitul m-a ajutat, recunosc, ca sa pot sa duc la final studiile care m-au pasionat atat de mult. Pe parcursul studiilor, am avut sansa de a intalni oameni deosebiti, persoane speciale, profesori minunati de la care am invatat enorm si care m-au imbogatit. Cultura este o adevarata bogatie... Cunostintele acumulate sunt singura mea bogatie, mereu mi-am spus asta. Acum, m-am trezit la 35 de ani, necasatorita, fara copii... Fara nimic. Venituri suplimentare nu am cum sa realizez pentru a avea o viata mai buna. Nu am unde sa plec, unde sa ma mut, singura.., iar relatia cu iubitul s-a racit, eu imi doresc foarte mult o familie, un sot, un copil. Am atat de multe lucruri frumoase de oferit, IUBIRE, daruire, afectiune. Salariul meu de bugetar la stat nu imi permite sa locuiesc cu chirie singura. In plus, am si o sanatate care uneori se dovedeste a fi fragila... E un adevarat cerc vicios..din care simt ca nu mai scap uneori, ca nu voi mai iesi niciodata..ca nu mai am speranta pentru a trai o dragoste adevarata. E atat de complicat totul. Imi doresc cu ardoare o familie adevarata, un sot, un copil, liniste, o viata cu bucurii pure, simple. Astept cu interes raspunsul dumneavoastra, sfatul dvs, cu privire la aceasta situatie. Cu stima, Bianca
Irina Novac, psiholog-consilier
Buna ziua, Bianca!
Mai intii de toate imi voi incepe raspunsul cu a te felicita sincer, pentru tot ceea ce ai facut pana acum, care a fost simtit si dorit de tine. Prioritatie le-ai stabilit tu acu ceva timp, le-ai ales cu inima si cu o sinceritate absoluta, le-ai urmat, ai investit, ai ajuns si la rezultate, te-ai si bucurat…Si asta este minunat!
Dar revolutia este inevitabila, pentru oricine. Ti-ai amintit ca ai dreptul la fericire si ai inceput sa te revolti impotriva ta, si impotriva celor care au stat, si stau in calea fericirii tale. Si acuma, esti furioasa pe profesia ta, sau mai bine zis pe slujba ta, pe relatia ta, care ti-a adus pina acuma suportul necesar, pe virsta ta, pe alegerile tale, care au fost pina mai ieri pe locul intii.
Revenind la relatia cu barbatul descris de tine, cred ca ai stiut dintotdeauna ca el nu-si doreste o familie, doar ca pentru tine atunci acest lucru nu era prioritar, deaceea ai continuat sa-i fii alaturi in tot acest timp. Si acum cand te apasa dorinta unei familii, apropo, cam la aceasta varsta si se coace dorinta unei familii si copii, tu ai pierdut sensul acestei relatii. Si asta, e o realitate, careia acum tu te-ai hotarit sa o privesti in fata. Doar ca te-a luat frica si raul, la gandul ce putea fi, dar si la ce urmeaza. Dar viata e anume asa, un haos continuu, ordonat dupa legi in schimbare. Si schimbarea, chiar daca e stresanta la inceput, insemna evolutie.
Bianca, infrunta-ti adevaratele nevoi si dorinte ale prezentului tau si comunicati-le fara rusine sau vina. Vei incepe sa primesti, atunci cand vei cere. Relatiile din viata noastra se sting atunci cand cei doi nu mai sunt la acelas nivel de intensitate, activism sau cautare. Nu poti sa le ai pe toate in acelas timp. Totul cere un anumit compromis. Dilema cea mare insa, este cand trebuie sa te resemnezi si cand sa cauti mai departe. Si metafora cu Regina Isabela care i-a spus lui Columb: „Pleaca si cauta! Chiar daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu iti va rasplati cautarea si iti va inventa acel pamant” este relevanta si in cazul tau. Nu te opri din cautare...E mai pacuta cautarea in sine, decat acceptarea de a ramane in locul dat. Continua sa te indrepti catre viitorul tau cu dorinte, cu ideea de schimbare. Pentru schimbare nu este niciodata prea tarziu! Iar referitor la serviciu, chiar daca ai pasit pe tarimul confortului psihologic, invata sa-ti accepti o doza sanatoasa de egois si narcisism. Daca tu nu consideri ca meriti ceva mai bun, cu atat mai putin vor considera ceilalti. Cele mai bune schimbari sunt cele care vin din interiorul nostru, la dorinta noastra. In astfel de cazuri, ne apar si puterile, si energia, si forta. Dragostea noua, va veni in viata ta, daca ai curajul sa renunti la frica, la mila si la cersetorie. Si nu uita, esti mai mult decat acu cativa ani in urma...Experienta si cunostintele acumulate te vor orienta catre indeplinirea proiectelor tale de viata!
Drum bun si provoaca schimbarea in viata ta cu incredere!