11 august 2025, 12:20

Laptele este prieten sau dușman pentru organism? Ce spune nutriționista Doina Brăiescu - VIDEO

Laptele este prieten sau dușman pentru organism? Ce spune nutriționista Doina Brăiescu - VIDEO

Laptele, unul dintre cele mai vechi și populare alimente, stârnește tot mai multe controverse, fiind adesea evitat de consumatori. Nutriționista Doina Brăiescu vine cu clarificări esențiale, explicând că laptele poate aduce numeroase beneficii pentru sănătate dacă este ales și consumat corect. De la aportul său important de proteine și vitamine, până la recomandările privind ambalajul și cantitatea potrivită, specialista a dezvăluit adevărurile din spatele unor mituri frecvente.

Laptele este unul dintre cele mai vechi și consumate alimente din lume, dar în ultima perioadă, tot mai multe voci îl plasează pe lista produselor de evitat. Nutriționista Doina Brăiescu aduce clarificări și subliniază că acest aliment poate fi benefic, dacă este consumat corect.

„Laptele este bogat în proteine complete, ceea ce hrănește mușchii. Este bogat în vitamine precum B12, iod, bune pentru creier și energie, și desigur că, laptele hidratează și oferă sațietate”, a spus specialista.

Totuși, ea atrage atenția că un consum zilnic, mai ales la adulți, poate cauza disconfort digestiv. 

„La maturitate, enzima care digeră lactoza scade, ceea ce ne poate provoca intoleranță, balonări sau indigestie - toate astea de la consumul în exces a laptelui”, a explicat Brăiescu.

Moment de excepție! Ion Paladi și Irina Rimes au ridicat în picioare publicul de la cel mai mare festival din România. Au cântat „Huțulca, huțulca”: „A fost wow” - FOTO/VIDEO

Pentru a alege un lapte bun, nutriționista recomandă să citim etichetele și să fim atenți la modul de ambalare:

„Caută lapte pasteurizat, integral sau semi-degresat. Alege producători locali și termen de valabilitate cât mai mic - ăsta este semn de prospețime și alege un ambalaj opac, astfel, se vor proteja vitaminele de lumină. Dacă ar fi să zicem cel mai bun ambalaj, desigur că ar fi unul de carton, cum era înainte”.

Adevărul despre apa carbogazoasă! Medicul specialist Mihail Pautov îți explică cum să o alegi pe cea cu adevărat benefică - VIDEO

În ceea ce privește calciul, există un mit care circulă frecvent: lactatea oferă calciu, dar îl și elimină din organism. 

„Da, este adevărat, chiar dacă lactatea este bogată în calciu, atunci când e consumată, formează aciditate în organism. Pentru a compensa, organismul extrage calciu din oase”, a explicat nutriționista.

Doina Brăiescu este un tehnician și nutriționist din Republica Moldova. Pe contul său de Instagram are o comunitate de peste 23 de mii de urmăritori, acolo unde abordează mai multe teme legate de nutriție și nu doar.

SURSA FOTO: INSTAGRAM