04 decembrie 2024, 13:43

Când și ce să mănânci înainte și după antrenamentul la sală! Sfaturi de la antrenoarea Dumitrița Rusu - VIDEO

Este esențial să știi ce, dar și când anume să mănânci înainte și după un antrenament pentru a obține rezultate optime, indiferent dacă este vorba despre o sesiune ușoară (cardio) sau una intensă (antrenament de forță). În acest sens, antrenoarea Dumitrița Rusu a venit cu câteva recomandări în studio la iSănătate.

„Vreau să-mi spui în privința alimentației înainte de atrenament și după antrenament. Cu cât timp înainte trebuie să mănânci și ce ar trebuie să conțină masa? Iar după, peste cât timp?”, a întrebat prezentatoarea emisiunii iSănătate, Vlada Mardari.

Cele mai stilate look-uri de la evenimentul dedicat împlinirii a 12 ani de la lansarea emisiunii „O Seară Perfectă”! Cine a respectat dress code-ul gold&white cocktail și cine nu - VIDEO

Dumitrița recomandă să iei o gustare cu 30 de minute înainte de antrenament dacă este vorba despre unul de forță, însă în cazul în care vorbim de cardio, nu este necesar să mănânci: „De regulă, înainte de antrenament trebuie să iei o gustare cu 30 de minute înainte. Dacă optezi pentru un antrenament de cardio, poți face și pe stomacul gol, dar să nu fie tare intens. Un antrenament pe care poți să-l faci pe stomacul gol poate fi: 30 de minute de alergat, 30 de minute pe scări (la aparat), 20 de minute în coardă”.

Vedetele baletului mondial la Chișinău! Află detalii despre cel mai așteptat spectacol al lunii decembrie - VIDEO

Antrenoarea are și o recomandare de gustare care poate fi consumată înainte de antrenament: „Dar dacă este vorba despre un antrenament de forță, noi putem să luăm o gustărică. Spre exemplu, o bucată de toast cu pastă de arahide și câteva bucăți de banană. Avem proteină, avem carbohidrați, avem grăsimi”.

Totodată, Dumitrița Rusu a oferit detalii despre momentul potrivit pentru a te alimenta după antrenament: „După antrenament nu este un timp care să fie ca o limită. Fiecare funcționează diferit. Eu mănânc după jumătate de oră și mie îmi este ok. Alții pot să mănânce după o oră sau două. Mâncăm atunci când simțim și când ne înțelegem corpul că vrea să mănânce”.

SURSA FOTO: PRO TV CHIȘINĂU

Advertorial