23 septembrie 2026, 14:30

Un mic dejun simplu și rapid! Food bloggerul Valeria Țurcan îți propune o rețetă gustoasă de ouă în sos de roșii cu brânză - VIDEO

Valeria Țurcan
Facebook/ Valeria Țurcan

Roșiile dulci și suculente pot transforma un mic dejun simplu într-un preparat gustos și aromat. Food bloggerul Valeria Țurcan a propus o rețetă de ouă în sos de roșii cu brânză, care se pregătește rapid și îi amintește de diminețile liniștite de la țară.

Pentru această rețetă, Valeria Țurcan a folosit două roșii medii, patru ouă, 30 de grame de brânză sărată de vaci sau feta, pătrunjel pentru decor, 2-3 linguri de ulei de măsline, sare și piper după gust.

Cum se prepară ouăle în sos de roșii

Pentru început, Valeria a încins tigaia și a turnat uleiul de măsline. Apoi a așezat roșiile tăiate în jumătate, cu partea tăiată în jos, a pus capacul și le-a lăsat să se gătească la foc mic spre mediu timp de aproximativ cinci minute.

După ce roșiile s-au înmuiat, capacul a fost îndepărtat, iar coaja acestora a fost scoasă. Roșiile au fost apoi zdrobite direct în tigaie, pentru a forma sosul.

Peste sosul de roșii, Valeria a adăugat sare și piper negru și a amestecat. Ulterior, a spart cele patru ouă direct în tigaie, le-a condimentat cu puțină sare, a pus din nou capacul și le-a lăsat să se gătească timp de 2-3 minute.

Brânza și pătrunjelul, adăugate la final

După ce ouăle au fost gata, focul a fost stins, iar deasupra preparatului a fost presărată brânza sărată de vaci sau feta. Pentru un plus de prospețime și culoare, Valeria a adăugat și pătrunjel.

Food bloggerul recomandă ca acest mic dejun să fie servit cu pâine proaspătă, perfectă pentru a fi înmuiată în sosul de roșii și gălbenușul moale.

În descrierea rețetei, Valeria Țurcan a spus că preparatul îi amintește de țară și de diminețile liniștite în care își dorește să mănânce ceva „simplu, rapid și delicios”.

Cine este Valeria Țurcan

Valeria Țurcan, cunoscută online drept Valerie's Food, este o food bloggeriță, creatoare de conținut și antreprenoare din Republica Moldova. A fondat blogul culinar Valerie's Food alături de partenerul său, Max, unde publică rețete video accesibile, inspirate atât din bucătăria tradițională, cât și din cea internațională. Valeria este activă și pe Instagram, unde comunitatea sa numără peste 272 de mii de urmăritori. De-a lungul timpului, a colaborat cu branduri cunoscute din Republica Moldova, iar recent și-a lansat propria colecție de porțelan, Roca.