„Astăzi o să gătim o salată cu rucola, care este bogată în fibre, minerale, antioxidanți. Această salată sprijină imunitatea, digestia, circulația sângelui și este foarte bună. O să avem nevoie de rucola, portocală, brânză feta, sau se poate și brânză de oi. De asemenea, este nevoie de sfeclă, semințe de dovleac, puțin ulei și suc de lămâie”, a spus Doina Guțu, nutriționistă.
Tot ce ne trebuie este un bol încăpător. Punem rucola proaspătă și portocale tăiate felii.
„Acum punem brânza, în cazul nostru este brânză feta. Putem și sfecla care este un pic fiartă. În continuare, adăugăm semințele de dovleac. Le putem hidrata mai întâi puțin în apă”, a explicat Doina Guțu.

Pentru un dressing ușor și sănătos, amestecăm sucul de lămâie cu ulei de măsline.
„Să știți că e foarte delicioasă. E dulce cu sărat. Nu mă așteptam la acest rezultat dacă sincer”, a spus Mădălina Visterniceanu, reporter Pro TV.

„De fapt, am încercat inițial să folosim alte frunze, nu cele de rucola, însă gustul nu ar fi fost atât de intens. Această combinație în special e gustoasă datorită frunzelor de rucola”, a explicat nutriționista.
Tot mai multă lume începe să acorde o atenție sporită alimentației, însă încă persistă ideea că a mânca sănătos înseamnă timp și efort în plus. În acest sens, Doina Guțu a subliniat:
„În primul rând, a te alimenta sănătos nu înseamnă a te alimenta costisitor sau că pierzi mult timp stând în bucătărie. Prin această salată am demonstrat că dacă vrei să te alimentezi sănătos este nevoie doar de dorință și de maxim 3 minute ca, corpul nostru să obțină tot de ce are nevoie pentru o viață sănătoasă și pentru un corp frumos”.

Ți-a fost dor de Dan Balan? Cele mai noi imagini cu artistul. Iată unde a fost surprins - FOTO/VIDEO
Sursa Foto: Instagram


