Capcana din pahar: Glucoza vs. Fructoza
Madlen explică faptul că atunci când bem un fresh, consumăm două tipuri de zahăr: glucoză și fructoză. Deși par similare, organismul le procesează complet diferit:
- Glucoza: Intră rapid în sânge, iar pancreasul secretă insulină pentru a elimina excesul. O parte se transformă în energie, iar surplusul se depozitează în ficat, mușchi și sub formă de grăsime.
- Fructoza: Este mult mai „șmecheră”. Nu ridică glicemia atât de mult, motiv pentru care mulți o consideră sigură, însă ea lovește direct în ficat.
„Când ficatul nostru primește constant o sursă lichidă de fructoză, stochează surplusul sub formă de grăsime”, a avertizat nutriționista.
De la un obicei „sănătos” la ficat gras și metabolism lent
Consumul regulat de sucuri fresh poate avea consecințe neplăcute pe termen lung, pe care cu siguranță vrei să le eviți. Potrivit specialistei, această bombă de fructoză lichidă poate duce la:
- Ficat gras;
- Rezistență la insulină;
- Depozitare de grăsime abdominală;
- Un metabolism mult mai lent.
Practic, într-un singur pahar de suc consumat în doar câteva minute, asimilezi zahărul concentrat din câteva fructe întregi, dar fără beneficiile acestora.
Soluția? Mănâncă fructul întreg
Dacă iubești portocalele, Madlen Melnic recomandă să renunțăm la storcător și să alegem fructul în starea lui naturală.
„Fructul întreg e o altă poveste. Are fibre, îl mesteci, secreți enzime, iar absorbția este mult mai lentă”, a spus Madlen.
Cine este Madlen Melnic
Madlen Melnic s-a profilat în ultimii ani ca un terapeut nutriționist cu o abordare modernă. Aceasta promovează un stil de viață holistic prin lucrarea sa, „Codul Nutriției”, unde explorează legătura profundă dintre hrana fizică și echilibrul energetic al corpului.



