13.11.2024
Șarm și putere de seducție! Reporterițele O Seară Perfectă, pe ringul de dans, alături de Vlada Mardari - VIDEO

Din redacţie, direct în sala de dansuri! Reporteriţele PRO TV Mădălina, Iulia şi Mihaela au fost provocate de Vlada Mardari să înveţe un dans din coregrafia ei. Îmbrăcate senzual, fetele şi-au dat silinţa ca să danseze cât mai frumos, dar şi seducător. Dacă le-a reuşit sau nu, află dintr-un reportaj marca O Seară Perfectă. 

„Vlada Madari m-a scos din zona de confort pe mine și pe colegele mele, Iulia și Mihaela de la O Seară Perfectă. Ne-a provocat să mergem cu ea pe ringul de dans, să învățăm niște mișcări, să vedem ce ne iese. Mă duc și eu să învăț mișcările”, a spus Mădălina Sorocovschi, reporter PRO TV. 

Lecţia de dans a început cu câteva mişcări pentru încălzirea mușchilor. Apoi, fetele au trecut la partea cea mai provocatoare - învăţarea mişcărilor. „În timp ce ridicăm mâna, privirea trebuie să fie lateral. Facem pas, și încă unul, iar ultima oară piciorul rămâne”, a explicat Vlada în timp ce demonstra fetelor o mișcare. 

După câteva încercări, unele mai reușite, altele mai puțin, fetele au reușit, în final, să învețe dansul. „Aveți fiecare dintre voi stilul său, iar asta este foarte frumos, întotdeauna apreciez individualitatea fiecărei femei. Îmi place cum în dans, indiferent de experiența fiecăreia, se manifestă șoldurile, iese energia feminină, senzuală, frumoasă, gingașă. Eu cred că v-ați descurcat bine, luând în considerație că nu aveți experiență în dans. Iulia are experiență și s-a și văzut pentru că, a prins un pic mai repede mișcările și trebuie să recunosc, într-adevăr s-a descurcat foarte bine”, a spus Vlada Mardari, prezentatoare Pro TV. 

EXCLUSIV! Victoria Roșca este însărcinată. Actrița a făcut marele anunț la „O Seară Perfectă” - VIDEO

„Să știi că și tu Mădălina, te-ai descurcat, văd în tine o zeiță din asta cu multă energie senzuală. Mihaela la fel, doar că a avut emoții, dar până la urmă toate v-ați descurcat. Eu cred că scopul mi l-am atins”, a notat Vlada.   

„Mie mi-a plăcut ce a ieșit, într-un final, este o coregrafie senzuală, frumoasă”, a menționat Mădălina. 

Coregrafia pe care fetele au învățat-o a fost creată de Vlada în această vară, având scopul de a le reaminti femeilor de senzualitate, a spus ea:„Este o coregrafie din această vară, am făcut-o pentru fetele care vin la mine la dansuri, mie îmi plac genurile de dansuri care ne ajută să ne conectăm cu feminitatea noastră. Zi de zi noi suntem prinse în rutină, în treburi, în muncă, suntem grăbite, iar uneori este cazul să ne oprim și să ne reamintim că suntem femei, că avem feminitate, senzualitate”. 

Chiar dacă uneori au călcat strâmb sau nu am simţit ritmul muzicii, reporteriţele serilor perfecte au savurat la maxim această experieță. „Să știi că această coregrafie nu este despre tehnică neapărat, este despre senzualitate, feminitate. Eu am încercat să găsesc acea senzualitate, feminitate și elasticitate. Am zis că dacă nu merge așa, mizez pe atitudine, scot felina din mine. Nu știu dacă am fost o pisică plouată sau o panteră, deja o să comenteze cei de acasă. Eu am încercat. Nu a fost foarte complicat să prind mișcările, a fost mai complicat să scot acea feminitate din mine. Îi mulțumesc Vladei că a răscolit niște amintiri frumoase, eu nu am mai învățat o coregrafie de când avem 21 de ani, cam atunci s-a terminat cu dansul, adică acum 13 ani și se pare că există memoria musculară”, a spus Iulia Deliu, reporter și prezentatoare PRO TV. 

Scandalul continuă! Dirijorul Ion Dascăl - replici acide la adresa lui Gabriel Nebunu: „Lumea acum s-a obișnuit să meargă la show-uri ieftine” - VIDEO

Dacă pentru Iulia nu a fost prea complicat să înveţe dansul, pentru Mihaela era puţin mai provocator.„Sincer, pentru mine a fost greu, eu cu dansurile sunt mai departe, nu am dansat și îi mulțumesc Vladei că mi-a oferit această posibilitate”, a menționat Mihaela Verdeș, reporter PRO TV. 

„Coregrafia de azi, dacă am face să fie perfectă, ar trebui măcar vreo 4 lecții”, a spus Mardari. 

SURSĂ FOTO: Instagram 

Articole din aceeasi categorie